Biblioteca Judeţeană „G. Coşbuc”

Remember Ion Oarcăsu – scriitor, critic şi mentor literar

Al. C. Miloş

Scriitorul şi criticul literar tribunist Ion Oarcăsu s-a născut la 22 iunie 1925, în comuna Josenii Bârgăului. După terminarea studiilor secundare la Liceul „G. Coşbuc” din Năsăud, urmează Facultatea de Drept din Cluj-Napoca, pe care o absolvă în 1949.
Funcţionează ca secretar al Filialei clujene a Uniunii Scriitorilor din România, ca redactor pentru Transilvania al revistei „Contemporanul”, ca redactor, apoi al revistei „Steaua” şi din 1956 până la pensionare, ca redactor al revistei „Tribuna”.
A debutat ca poet în ziarul „Tribuna Ardealului” din Cluj, în 1942, într-o perioadă agitată a istoriei Transilvaniei, aceea a Dictatului de la Viena. În anul 1959, pentru activitatea de critic literar este premiat de Filiala Cluj a Uniunii Scriitorilor.
A plecat dintre noi prea devreme, în 9 martie 2000, la Cluj-Napoca, lăsând neterminat unul dintre importantele studii despre Ion Budai Deleanu, la care lucra.
Din cărţile sale amintim: „Opinii despre poezie”, Editura pentru literatură (1965), „Oglinzi paralele”, Ed. pentru literatură (1967), „Prezenţe poetice”, Ed. pentru literatură (1968), „Destine şi valori”, Ed. Dacia (1974) etc.
A fost, timp de 30 de ani, mentorul literar de la revista „Tribuna” al principalei grupări, şcoli de literatură, de la Bistriţa, Cenaclul literar „G. Coşbuc”, unde au ucenicit literar Cleopatra Lorinţiu, Adriana Barna, Nicolae Băciuţ, Luca Onul, Ion Moise (preşedinte de cenaclu), George Ros, Radu Lucaci, Ioan Borşa, Luca Onul (vicepreşedinte cenaclu), Al. C. Miloş (secretar cenaclu), Maria Olteanu, Melania Cuc, Ana Zegrean, Olimpiu Nuşfelean, Ioan Pintea, Virgil Raţiu, Al. Uiuiu, Aurel Podaru, Valentin Falub, Al. Oltean, Ştefan Veşcari, Florica Dura, Radu Ivan, Lucreţia Bucur, David Dorian, Mircea Măluţ, Andrei Moldovan, Gavrilă Florea, Ion Mihail Popa, Sever Ursa, Nicolae Bosbiciu, Flore Pop, Valentin Marica, Menuţ Maximinian, Veronica şi Victor Ştir, Dorel Cosma, Elena M. Cîmpan, Traian Parva Săsărman, Ioan Cioba, Alin Cordoş etc.
În prezenţa familiei, la Biblioteca Judeţeană „G. Coşbuc”, a avut loc lansarea cărţii „Ion Oarcăsu – Pagini critice”, Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă Cluj-Napoca, care a apărut prin grija directorului bibliotecii – Ioan Pintea şi cu sprijinul financiar al Bibliotecii Judeţene „G. Coşbuc”.
Cu aprecieri elogice la adresa scriitorului şi criticului Ion Oarcăsu au opinat: Miorica Oarcăsu Cosma (fiica scriitorului), Gabriel Cosma (ginere), precum şi invitaţii scriitori clujeni: poetul Aurel Rău (fost redactor al revistei „Steaua” din Cluj) şi prozatorul Ioan Pavel Azap – redactor la revista „Tribuna” din Cluj, precum şi scriitorii bistriţeni: Andrei Moldovan, Al. C. Miloş şi Zorin Diaconescu.
Moderatorul întâlnirii-eveniment a fost poetul şi directorul Bibliotecii Judeţene „G. Coşbuc” – Ioan Pintea!
Biblioteca Judeţeană face, iată, prin apariţia volumelor scriitorilor Valentin Raus şi Ioan Oarcăsu, paşi importanţi şi necesari spre recuperarea valorilor literare ale zonei, ale Transilvaniei şi, de ce nu şi ale României literare!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5