Reprezentanţi Consiliului Local Beclean, în structuri de conducere la şcoli
Mar, 05/05/2009 - 11:55
Consiliul Local Beclean şi-a desemnat recent, într-o şedinţă ordinară reprezentanţii în Consiliile de Administraţie ale unor instituţii de învăţământ din oraş.
La propunerea viceprimarului Mathe Ştefan, la Colegiul Naţional "Petru Rareş" a fost desemnată Iulia Cupşa (PSD) pentru a-l înlocui pe senatorul Dănuţ Prunea în Consiliul de Administraţie al acestei instituţii de învăţământ. La Grădiniţa cu program prelungit "Albă ca Zăpada" a fost ales Orban Vasile (UDMR), la propunerea lui Vasile Pop (PSD).
Organizarea Consiliilor de Administraţie la cele două unităţi a fost făcută în baza prevederilor legale, care prevăd că din aceste structuri de conducere trebuie să facă parte şi reprezentanţi ai autorităţii publice locale.
Citiţi şi:
- Reprezentanţi Consiliului Local Beclean, în structuri de conducere la şcoli
- "Albă ca Zăpada" ajunge la Năsăud!
- Paisprezece proiecte pe masa CL Beclean
- Becleanul atrage fonduri europene pentru două instituţii şcolare. Nicolae Moldovan: Vor arăta impecabil, demne de standarde europene
- 100 de povești citite alături de invitaţi, la "Albă că Zăpada" Beclean, "cea mai frumoasă grădiniță de pe planeta Pământ"

Meniu principal
Ultimele stiri
Mar, 15:41
Tânăr agresat de un coleg, într-un liceu din Bistrița. Polițiștii au emis ordin de protecție Mar, 14:37
„TU SCHIMBI LUMEA!” - proiect educativ la Școala Gimnazială „Sfântul Stelian” din Bistrița Cultura
Norocul îi ajută pe cei puternici ne spune un proverb adesea enunțat cu admirație pentru cei ce...
Comentarii
Dorel de Bistrita -
Mar, 10:54
Sper sa nu-i mai vad niciodata la " butoane " pe toti acestia de dreapta capitalisto-burghezo-...
Dorel de Bistrita -
Mar, 10:39
Activitatea de " mediere " , efectuata de persoane fara licenta in drept, este o prostie . Oricum...
Rus Augustin -
Mar, 09:58
Oare se mai spune ... „Vă rog să-mi acordați un dans ?”
cititor -
Lun, 18:44
Primăria să aloce fonduri pentru scriitorii bistrițeni!
Dorel de Bistrita -
Dum, 09:49
Pai guvernarea care a plecat, probabil voia sa ramanem si " fara picioare " ... !
Aniversări
Cu ocazia zilei de naştere, adresăm cordiale urări de bine însoțite de sănătate, bucurii, împliniri profesionale şi personale doamnei profesor dr.
În zi aniversară, adresăm părintelui ADRIAN DATU, preot paroh la Şieu Sfântu și Caila, calde urări de bine.
În ceas aniversar, îi urăm domnului DUMITRU CIUPA, solist instrumentist, multă sănătate și bucurii alături de cei dragi.
In Memoriam
Într-o zi cu soare, la început de octombrie 2026, profesorul de sport, slujitor devotat al Liceului „Liviu Rebreanu” din Bistrița și scriitor cu...
























Adaugă comentariu nou