Revigorarea actului coregrafic
Ieri a fost inaugurată la Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, sala de coregrafie a judeţului, unde în viitorul apropiat vor fi montate dansuri pentru toate formaţiile. Au fost prezenţi instructori-coregrafi din toate zonele etnografice ale judeţului, într-o dezbatere în care maestrul coregraf Ioan Simionca, preşedintele Asociaţiei Coregrafilor din România, filiala Bistriţa-Năsăud, a punctat pe ordinea de zi bilanţul activităţilor culturale derulate în 2009 de către formaţiile artistice, participările coregrafice în ţară, repertoriul formaţiilor, cursurile de instruire. S-a pus accent pe faptul că instructorii coregrafi nu vin cu noutăţi, nu îndrăznesc să vină cu propriile concepţii, mai mult esenţa jocului este denaturată. În discuţii s-a avut în vedere şi strigăturile, care trebuie bine structurate şi dozate. Coregrafii au fost îndemnaţi să nu se ferească de dansuri precum căluşarii, şi în acelaşi timp să fie atenţi cum botează ansamblurile, un nume precum “Doina Ardealului”, fiind exagerat pentru o formaţie de începători, deoarece presupune profesionism. Directorul Centrului Judeţean pentru Cultură, prof. Nicolae Gălăţean, a făcut o trecere în revistă a repertoriului celor 84 de ansambluri din judeţ, cerând ruperea şablonului care s-a instaurat. În acelaşi timp s-a făcut recurs la respectarea ţinutei pe scenă, precum şi a valorilor locale şi naţionale. În sală s-a remarcat prezenţa maeştrilor Ioan Lazăr şi Corneliu Octavian Botoş, dintre instructorii-coregrafi amintind pe cele două doamne Maria Enciu de la “Pană de păun”-Telciu şi Maria Moldovan Gavri, de la “Flori bârgăuane” din Josenii Bârgăului.
Citiţi şi:
- Coregrafii au dezbătut soarta tradiţiilor
- Adunarea coregrafilor
- Ioan Simionca predă cursuri de coregrafie la Buşteni
- Soarta jocurilor populare, dezbătută de coregrafii din judeţ
- Premii obţinute de micuţele balerine de la şcoala lui Ovidiu Danci, la concursul Primăvara micilor artişti de la Cluj-Napoca
Adaugă comentariu nou