Robert Sighiartău: 9 mai – o zi cu semnificații istorice
9 mai este o zi plină de semnificătii pentru noi, românii. Proclamarea Independenței din anul 1877, Ziua Europei și sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial se sărbătoresc în această zi.
Ziua Independenței unui stat este echivalentă cu ziua națională, independența fiind cea mai de preț pentru orice națiune. Mihail Kogălniceanu declara în Parlamentul ţării: „suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare”, acesta fiind momentul când România a încheiat definitiv raporturile de vasalitate cu Imperiul Otoman și a devenit un stat liber, respectat în toată lumea. A fost momentul împlinirii aspirațiilor poporului român.
9 mai coincide cu sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, iar România a fost parte a țărilor care au contribuit deciziv în această confruntare. Este ziua în care se conștientizează importanța prevenirii și evitării oricărui tip de conflict între națiuni și popoare, iar principiile libertății și ale democrației trebuie să fie suverane în lume.
Construcția Uniunii Europene este legată, de asemenea, de această dată. Astfel, pe 9 mai 1950, ministrul francez al afacerilor externe, Robert Schuman, propunea stabilirea unei noi forme de coordonare politică în Europa pentru prevenirea unor eventuale noi conflicte în spațiul European.
Este important să ducem mai departe proiectul European, dar la fel de important este să promovăm și să consolidăm fundamentele și valorile care au stat la baza acestui proiect, valori care l-au definit și în jurul cărora s-a putut realiza întreaga construcție europeană. Înțelepciunea părinților fondatori ai Uniunii trebuie să-i călăuzească și astăzi pe cei care iau deciziile în numele popoarelor membre.
Părinții fondatori ai Uniunii Europene, Jean Monnet, Konrad Adenauer, Alcide de Gasperi și Robert Schuman, au avut înțelepciunea și viziunea unui proiect comun pentru țările Europei. Valorile creștine i-au inspirat și le-au dat viziune, iar întreaga construcție a fost ridicată pe acești piloni. De consolidarea acestor piloni depinde viitorul nostru, care trebuie să fie unul bazat pe principiile democrației, ale libertății și ale valorilor creștine. Demnitatea, solidaritatea și responsabilitatea față de semeni izvorăște din aceste principii și valori creștine pe care trebuie să le apărăm și să le consolidăm în permanență.
Traversăm o perioadă plină de provocări pe întregul continent, iar menținerea valorilor care au dat substanță familiei europene este esențială pentru a avea garanția că și generațiile viitoare vor fi beneficiare ale păcii, bunăstării și siguranței pe întreg teritoriul Uniunii Europene.
Citiţi şi:
- Împreună pentru Europa
- Senatorul Ioan Simionca: La mulţi ani, România Independentă!La mulţi ani, Europa!
- Gabriela Montoiu: Noi românii putem privi din două perspective ziua de 9 mai
- Ziua Uniunii Europene şi Centenarul Coşbuc, la Palatul Culturii
- 9 mai. Este vorba despre Europa, este vorba despre tine
Adaugă comentariu nou