România slugilor şi ţiganii

Deportarea ţiganilor originari din România face valuri în societatea civilă din Franţa. Sunt taxate excesele lui Sarkozy. La noi este linişte. Francezii vorbesc chiar de un derapaj grav al preşedintelui lor.

Ţiganii supuşi deportărilor sunt cetăţeni români. Iar diferite organizaţii franceze luptă pentru drepturile acestei etnii.

În Guvernul României este linişte. Guvernanţii acceptă deportările total slugarnici, de parcă situaţia ar fi normală, nu o încălcare flagrantă a drepturilor unor cetăţeni români şi ai UE. Am ajuns ca unii francezi să sară în apărarea cetăţenilor români, nu cine ar trebui în primul rând.

Reprezentanţii Guvernului României se comportă ca nişte slugi. Nu ştiu să-şi ridice frunţile, constipaţi de servilism, să zică STOP sau NU când este cazul. Şi acum este, măcar de dragul principiilor, dacă ţiganii ne sunt antipatici. Personal, nu mă topesc de simpatia lor, dar asta-i altă treabă.

În faţa Europei, a celor care gândesc în ea, prin lipsa de reacţie demnă, apărem ca o ţară de rangul doi. Dacă accepţi un tratament de slugă, eşti tratat ca o slugă. Această imagine ne-o proiectează guvernanţii. Asta exportăm- supuşenie necondiţionată. Guvernul Boc ştie să se răţoiască doar la propriul popor. La fel şi preşedintele.

Ca un exerciţiu de imaginaţie, în locul cuvântului ţigani puneţi evrei. Atunci despre ce s-ar discuta aprins? Despre fascism, desigur. Şi pe bună dreptate.

Comentarii

08/09/10 00:15
Vizitator

Nu este vorba de slugarnicie, nici de rasism, nici de frica de Sarkozi, este vorba de o lege europeana ! Cetateanul european poate sa se instaleze in orice alta tara a Europei cu anumite conditii : sa aiba resurse suficiente pentru a putea trai in tara respectiva, sau sa aiba un loc de munca, un permis de séjour, si o adresa (sau un domiciliu fix).

Puneti-va in situatia guvernului francez: daca ar sosii in Romania 400 000 de straini (este numarul strainilor cu situatie iregulata in Franta !) si ar debarca pe plaiurile romanesti cu familiile lor, fara resurse, fara servici, si care se vor instala pe unde pot in orase si sate…? Oare i-ati primi in Romania cu bratele deschise pe acesti oameni ?

07/09/10 14:21
Discriminat de ...

Mai nea Petria, daca eu, om cu facultate si serviciu in Romania, platitor de taxe si impozite la zi, depasesc 3 luni de sedere in Franta si nu am serviciu acolo sau nu pot dovedi ca am din ce ma intretine, sunt expulzat CONFORM LEGII IN VIGOARE REFERITOARE LA CETATENII ROMANI SI BULGARI.
De ce TIGANII romani trebuie sa aiba drepturi mai multe decit mine?
Doar ptr ca ai tu bucurii la vreo arzoaica tiganeasca?
Sau ptr ca te simti tu solidar cu etnia din care poate faci parte?
Sau ptr ca banii de la ONG-urile tiganesti n-au miros?
Si bai nea Petria, in Romania nu e liniste ba!
E un vacarm continuu provocat de parangheliile maneliste tiganesti, tolerate si incurajate de autoritatile romane "rasiste".
Deci haoles baoles bai nea Petria, cocalarule obsedat sexual!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5