Românii prin Europa

Federaţia portugheză de folclor organizează anual un interesant Festival Internaţional cu caracter itinerant. În perioada 1 – 20 august întreaga parte de nord a Portugaliei este în sărbătoare. Stabilindu-şi cartierul general în jurul binecunoscutului oraş Porto, peste zece formaţii folclorice din lume sunt dirijate în diferite centre unde pe scene special amenajate se derulează câte un festival. Localităţi mai mari sau mai mici au în sarcină câte două astfel de formaţii pe care le însoţesc şi-i ghidează în escapada – Portugalia. Am avut prilejul să fim cazaţi în localitatea Silvalde, aproape de ocean, astfel că în puţinul timp liber am putut beneficia şi de soarele protector al oceanului. Aici la capătul pământului european unde porţile stau deschise spre America şi Africa, „ Cununa de pe Someş” din Bistriţa a transmis prin cântec şi dans mesajul de prietenie, înţelegere şi colaborare a poporului român. Şi nu mare ne-a fost surpriza, când în locuri foarte îndepărtate de Porto, am găsit şi acolo români care au venit la scenă să se bucure de muzica şi dansul românesc. De altfel peste tot ne-am întâlnit cu români plecaţi din Botoşani , Bistriţa, Cluj, Craiova, Bucureşti, Oradea şi alte zone ale României şi care muncesc din greu pentru un ban în plus pe care-l pot câştiga aici departe de ţară. Sunt oameni modeşti, harnici în marea lor majoritate şi care-şi preţuiesc locul de muncă, câştigat cu mare efort aici la mii de km de casă.

Am întâlnit aici un tânăr plecat de câţiva ani din Bistriţa. Timp de cinci ani nimeni n-a ştiut nimic de el. A venit în această parte de lume cu gândul la o viaţă mai bună. Şi-a dat seama că nu căpşunii sunt pentru el şi că trebuie să-şi găsească altă cale . Hotărât, energic s-a îndreptat spre Legiunea Străină. Cu risc şi-a făcut din nou bagajele şi a pornit spre Franţa. A reuşit să ajungă la centrul de recrutări din Marsilia. Limba pentru cei ce se înrolează nu este o problemă . Urmează să o înveţe dacă sunt acceptaţi şi trec „ admiterea”. L-am întrebat ce la determinat spre această cale care-i destul de grea şi cu o viaţă aspră. Mi-a răspuns simplu – „ Când eşti sărac şi n-ai nimic de pierdut alegi şi o astfel de muncă cinstită”. Au urmat patru luni de pregătire intensă după care a fost selecţionat şi a primit chipiul alb. Primul contact cu Legiunea Străină înseamnă minim cinci ani, după care poţi să-l prelungeşti sau să renunţi. În această perioadă primeşti o nouă identitate. După un jurământ foarte dur eşti dotat cu tot echipamentul de luptă, de zi şi de paradă. În legiune ai totul cu tine. Ce-i pe tine e şi în dulap. Conform regulilor Legiunii, nimeni nu rămâne pe câmpul de luptă. Chiar dacă un camarad este ucis , ceilalţi au datoria de a-l aduce la tabără. În specialitatea paraşutism din care a făcut parte şi conjudeţeanul nostru, erau 40 de români foarte apreciaţi de superiorii lor. Aici toţi execută ordinele fără nici o ezitare. Nu contează gradul sau funcţia. Bucătar sau luptător, ofiţer sau soldat toţi mărşăluiesc sau sar cu paraşuta. Vârsta admisă este între 18- 20 ani. Salariile nu sunt foarte mari iar de pensie nu se poate vorbi decât după 20 de ani de Legiune. Misiunile însă triplează salariul. După încheierea primului contract poţi obţine cetăţenia franceză. Conjudeţeanul nostru a renunţat după contractul de cinci ani şi are acum o afacere proprie în Portugalia şi Spania. L-am privit cu admiraţie pentru curajul său şi încercam să-mi închipui prin câte momente dificile a trecut. A tras din greu dar cinstit şi corect. Am întâlnit însă din păcate şi dintre cei plecaţi cu alte gânduri din ţară. Ne-am simţit ruşinaţi când la Porto zece indivizi ( ţigani) din România au fost ridicaţi de poliţie într-un mare magazin de unde se apucaseră de furat. Cum să te mai mândreşti că eşti român când conaţionalul tău fură ? În Franţa, la Lourdes unde am văzut mii de oameni din diferite colţuri ale lumii veniţi să se roage, să se închine, ţiganii din România au venit la cerşit. I-am auzit cum îşi planificau victimele în limba română şi mă întrebam de ce nu-şi folosesc limba lor ţigănească, fiindcă asta erau: Nişte ţigani nenorociţi care fac de râs numele României în lume. Nu am nimic cu această etnie. Dimpotrivă am chiar şi prieteni printre ei. Nu pot însă să-i accept pe cei care fură, cerşesc şi fac România de minune. Poate că guvernanţii noştri ar trebui să nu mai fie atât de îngăduitori cu astfel de persoane care aduc doar deserviciu României. Ei nu sunt nici români, nici romi, sunt ţigani. Şi dacă nu se ştiu comporta civilizat, cu toate riscurile, trebuie ţinuţi acasă până învaţă regulile bunei cuviinţe. Pentru un vot în plus nu merită stricată imaginea României. Au şi alte ţări ale Europei ţiganii lor. N-am văzut însă nici un ţigan ungur sau spaniol să cerşească. Doar ţiganii din România şi-au făcut o meserie din cerşeală şi din înşelatul oamenilor. Oare până când ?