Rugăciuni de pomenire a eroilor şi de mulţumire, înălţate la cer, de pe cel mai înalt vârf al Munţilor Ţibleş
Devenită deja tradiție, SĂRBĂTOAREA MUNȚILOR ȚIBLEȘ a ajuns în acest an la a VIII-a ediție. Evenimentul este organizat anual de către Primăria şi Consiliul Local Groşii Ţibleşului, în colaborare cu Biserica Ortodoxă Română Sf. Ierarh Nicolae Groşii Ţibleşului şi Mănăstirea Piatra Fântânele.
La invitația primarului din Groșii Țibleșului, Nicolae Burzo, la această sărbătoare alături de deputatul Bogdan Ivan, au participat primarul Vlăduţ Purja şi viceprimarul Florin Pop de la Târlişua, primarul Vasile Șut de la Tiha Bârgăului.
Evenimentul s-a desfășurat la Monumentul din Vârful Țibleș, acesta fiind construit drept jertfă și emblemă pentru localnicii de pe meleagurile Munților Țibleș.
„Chiar dacă condițiile meteorologice nu au fost printre cele mai favorabile, aceasta nu a împiedicat cetățenii din zona muntelui să participe și să se imbogățească spiritual la oficierea Liturghiei de către părintele protosinghel Gavril, duhovnicul Mănăstirii "Nașterea Maicii Domnului" de la Piatra Fântânele, fiu al satului Groșii Țibleșului.
Astfel de evenimente sunt extrem de înălțătoare, deoarece frumusețea autohtonă a Munților Țibles s-a completat perfect cu cetele de oameni simpli, dar cu sufletul curat, care au luat parte la această sărbătoare.
Cu siguranță ieri, în zi de prăznuire a Sărbătorii Sfântului Mare Proroc Ilie, cerul a zâmbit pentru o clipă!”, a scris primarul Vlăduţ Purja.
„Străjerul” de nord al județului Bistrița-Năsăud este Vârful Bran (1840 m), din Munții Țiblesului. De Sfântul Ilie, pe o ploaie mocănească și pe o temperatură de 7 grade Celsius, ne-am rugat la Sfânta Liturghie alături de zeci de bistrițeni, maramureșeni și clujeni pe cel mai înalt punct al Țibleșului. Un loc sfințit prin sângele vărsat de strămoșii noștri în cele două războaie mondiale, dar și locul în care ani buni românii adevărați din zonă au susținut rezistența anticomunistă din nordul țării.
Mulţumesc Pr. Gavrilă de la Mânăstirea Piatra Fântânele pentru invitație si prietenilor mei Vlăduţ Purja, primarul comunei Târlișua, Vasile Şut, primarul comunei Tiha Bârgăului si Florin Pop, viceprimarul comunei Târlișua pentru frumoasa zi în munții Țiblesului!”, a transmis deputatul Bogdan Ivan, după eveniment.
Citiţi şi:
- P.S. Vasile Someşanul a sfinţit cel mai înalt monument din Ţinutul Năsăudean
- Vârful Ţibleş, mai înalt cu 5 metri
- Târlişua a petrecut cu Ruby, Aurel Tămaş şi Traian Ilea
- Grigore Man, preţuit de lumea culturii
- Primarul Vlăduţ Purja: Una dintre cele mai moderne grădinițe, construită pe Valea Țibleșului, inaugurată la Târlişua
Adaugă comentariu nou