RUŞINEA ROMÂNIEI

Am scris destul de mult despre modul în care Klaus Iohannis conduce destinele acestei ţări. În fapt, nu conduce mai nimic, înafară de coordonarea eforturilor opoziţiei care este, pentru dărâmarea Guvernului Dăncilă, ales democratic, fără a veni concret cu vreo alternativă viabilă. În fiecare discurs pe care îl citeşte cu mare greutate, ţinta este doar „pesedeul” deşi ţara este guvernată de o alianţă politică, iar atunci când pronunţă „pesedeu” gândindu-se la Dragnea, faţa i se schimonoseşte de ură, pierzându-şi controlul. Pentru că i s-a interzis să mai folosească vocabula „penali”, a înlocuit-o cu sintagma „din vina pesedeului”.  Îmi aduc aminte că Lavater, contemporan cu Goethe, a fost iniţiatorul sistemului fiziognomic care trebuia să demonstreze cum caracterul omului poate fi citit în fizionomia lui, prin expresia mobilă a figurii sale, ca un mod de descifrare a vieţii sale lăuntrice. O încercare pur romantică, desigur, dar fără succes, câştigând în epoca sa mulţi admiratori. Când îl privesc pe Klaus Iohannis în momentele sale de dispută cu actuala putere, nu mai este necesar niciun fel de sistem, fizionomia acestuia, cu fălcile-i de ciobănesc german, spune totul, înfiorându-te, cu o statură impozantă, fără doar şi poate, dar lipsită de personalitate şi cu o cultură politică dezastruoasă. Vorba românului, dacă o ştie, mare şi ...ghinion, din vina pesedeului.

                        Fiind în campanie electorală pentru obţinerea unui nou mandat (Doamne fereşte) pentru a scăpa de un alt fel de mandat, scuipând numai venin, iată, îşi aduce aminte de pensionari, care i-au stat întotdeauna în gât ca un os de peşte, „cărora nu li s-au mărit pensiile, conform legii, trăind tot mai rău”. Aşa că, ca (pardon) un tată iubitor, s-a gândit să aprobe Legea asigurărilor sociale, „pentru că pensionarii să merge la boi”. În acest mod crede domnia sa că poate atrage voturile celor 5milioane de amărâţi. Urmează să facă un act de caritate şi pentru milioanele de ţigani, o altă maşină importantă de vot. Cu ungurii a dat-o în bară. Din cauza pesediştilor. În ce priveşte politica externă, habar nu are nici măcar despre modul cum Guvernul României se preocupă în activitatea sa de preşedinte timp de 6 luni a Consiliului UE, şi aceasta din cauza faptului că domnia sa nu este vioara întâi, rămânând la tobe, din cauza pesedeului. Singura sa contribuţie notabilă privind politica sa externă este atunci când mai poartă câte o convorbire secretă cu Tante Merkel, aflată şi ea pe tobogan. Apoi, mai dă câte un mesaj europarlamentarilor din adunătura liberalo-pedelistă, precum şi Afroditei Maicabei, sau cam aşa ceva, dorind s-o trezească la viaţă, pentru ca această gaşcă politică antinaţională să pună beţe-n roate guvernului român aflat la conducerea rotativă a Comisiei UE, din cauza pesediştilor. Aflat mereu în concediu de odihnă după atâtă muncă, preşedintele nu conştientizează nici azi că ieşirea Angliei din UE tulbură apele megastructurii europene, constituind un precedent imprevizibil şi periculos care va îngreuna viaţa românilor care muncesc în această ţară în mod cinstit şi benefic pentru toţi, problemă importantă care va trebui tranşată în perioada în care Consiliul UE este condus de către Guvernul României.

                        Toate aceste lucruri care scapă oricărei logici: atunci când preşedintele acestei ţări este în stare să afirne în faţa întregii lumi că ţara sa nu este pregătită pentru a conduce, în practica rotativă a UE, Consiliul acesteia, afirmând mereu până azi că actualul guvern este „ruşinea României” acest om răzbunător şi iresponsabil şi-a pierdut busola, devenind un om rătăcit. Va trebui să se regăsească cumva, undeva, poate acolo la Sibiu, să facă ceea ce ştie mai bine. Să cumpere toate „căsâle” saşilor de acolo pentru a le da saxonilor Tantei Merkel, scoţându-i pe români în stradă, aşa cum a mai făcut-o toată viaţa lui până la venirea pe tronul ţării românilor pe care nu i-a iubit niciodată. Cultura populară  cunoştea încă de la începutul lumii fenomenul corupţiei, originea acestuia, care s-a născut atunci când femeia şi-a înfipt dinţii în măr, intrând în lumea şarpelui, dar şi cealaltă expresie potrivit căreia „din hoţ a ajuns împărat”. Din păcate, prin întregul său comportament de când se află la conducerea acestei ţări oropsite de soartă, dar şi înainte de asta, se poate trage concluzia tristă, dar adevărată că „Ruşinea României” este domnul preşedinte Klaus Iohannis, iar faptul că încă mai este în această onorabilă funcţie, aceasta este „din cauza pesedeului”.

 

Comentarii

20/03/19 14:33
Hiba lui Ghiba

Hiba este că majoritatea bistrițenilor tot pe Domnul Klaus Iohannis îl votează. Pentru bistrițenii cât de cât destupați la minte rușinea României sunt Viorica Dăncilă, Carmen Dan, Liviu Dragnea. Lista o puteți continua dv. că material aveți destul și de șerbani nu ducem lipsă nici la Bistrița.

20/03/19 16:36
Der Spiegel

"Îmi aduc aminte că Lavater, contemporan cu Goethe, a fost iniţiatorul sistemului fiziognomic care trebuia să demonstreze cum caracterul omului poate fi citit în fizionomia lui, prin expresia mobilă a figurii sale, ca un mod de descifrare a vieţii sale lăuntrice." Tu, când te uiți dimineața în oglindă, nu vezi ce mutră ai? Uite, îți spun eu: de ciolovec dragniot. Așa că lasă-ți mustață!

20/03/19 16:55
Domnul Dăncilă

Domnule Dăncilă, "Doamne ferește" se scrie Doamne, ferește! "atâtă muncă" atâta muncă, "să afirne" să afirme. Cât despre chestia cu mărul este ceva de ev mediu întârziat, domnule Dăncilă! Dați-mi voie să vă pun și eu o întrebare: Nu vă doare capul pe unde sunteți prost?

22/03/19 19:40
Axis

Nu preşedintele conduce ţara, domnu secretar BOB. Asta era pe vremea dv. Acum Palavramentul are puterea, adică turma de oi mînată din umbră deo mână de falimentari ai ţării. Prerogativele prezidenţiale au fost reduse mereu, încât azi cu greu mai poate fi numit putere în stat.

26/03/19 18:50
George Carp

Domnule Ghiba, dumneata ai proprietatea termenilor?

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5