La noi

S-a umflat orezul

Precum se ştie, propoziţia din titlu este o zicere desemnând starea de bosumflare, de iritare a răsfăţatului care, la un moment dat, se consideră frustrat, neîndreptăţit, adică, altfel spus, i se ia ceva de la gură şi, evetual, este pus la colţ, ca să-şi revină. Aşa gândeam când mă apropiam de grupul statuar „Matiaş Rex” din piaţa centrală a Clujului; aceasta, după ce mass-media a dat glas protestelor maghiarimii clujene (şi nu numai) privitor la plăcuţa cu textul lui Nicolae Iorga aşezat în faţa soclului ecvestru.

Marea personalitate românească a rostit un adevăr arhicunoscut şi într-o formulare decentă, chiar impresionantă, despre regele româno-maghiar: „Biruitor în războaie, învins numai la Baia de propriul său neam, când încerca să învingă Moldova nebiruită.” Superb mod de a pune problema istoriceşte, dar şi stilistic.

Când, cu un timp în urmă, s-a dat vestea că acest grup statuar va fi recondiţionat, mi-am spus: În sfârşit, se va îndepărta un neadevăr! Despre ce e vorba: la picioarele faimosului rege e aşezat, printre altele, şi steagul Moldovei, ceea ce înseamnă, oriunde, că, într-un conflict armat, oastea purtătoare a acestui stindard a fost învinsă. Or, chiar şi un şcolar mediocru ştie că vestitul rigă al Ungariei, român de origine, nu a pus niciodată piciorul pe un steag moldovenesc.

Am crezut că bronzul acela mincinos, acum, va fi înlăturat. Ei bine, nu. Iar istoricii (clujeni, măcar) stau cu degetele… undeva. Mioritici cum suntem, lăsăm orezul să se umfle. Textul lui Iorga e îndreptăţit să fie acolo unde este, măcar ca o replică onestă şi elegantă.

Comentarii

09/06/11 12:55
Vizitator

Nu stimatilor!Expresia corecta este:s-a umflat arpacasul!!!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5