Să plantăm împreună un arbore de ziua lui! Participă şi tu!
Pentru prima dată de la începutul acţiunii Camionul de Crăciun, în 28 martie, de Ziua Arborelui, poţi să îţi arăţi recunoştinţa pentru darurile primite, participând la una dintre cele mai mari acţiuni de plantare de copaci din România, organizată de Tăşuleasa Social, ne comunică Alin Uşeriu, preşedintele Asociaţiei Tăşuleasa Social.
Astfel, în 28 martie 2015 - Ziua Arborelui, cei peste 20.000 de copii care au primit daruri în cadrul acţiunii Camionl de Crăciun vor fi rugaţi să planteze fiecare, în localitatea de care aparţine, câte un copac, puieţii şi terenul urmând să fie puse la dispoziţie de către Tăşuleasa Social şi autorităţile locale.
"Plantăm până când această ţară va fi acoperită cu păduri, dacă ar fi după mine. Dacă ar fi după alţii, din păcate, această ţară va fi despădurită mult mai abitir până va rămâne fără păduri”, a precizat Alin Uşeriu.
Foto: Eduard Schneider
Citiţi şi:
- Vine Camionul de Crăciun! Spiriduşii de la Tăşuleasa vor împărţi mii de cadouri. Azi, şedinţa tehnică cu subprefectul Frenţ
- Camionul lui Alin Uhlman – Ușeriu, întâmpinat cu colinde, cu urări și cu emoții
- Ziua Arborelui, împreună cu Tăşuleasa Social. Marcel Iureş va fi prezent la acţiune
- Alin Uşeriu, Tăşuleasa Social...
- Ce activităţi se vor derula în municipiul Bistriţa în Luna Pădurii!
Adaugă comentariu nou