Sabin Ilieşi a fost eliberat condiţionat!
Sabin Ilieşi, fost lider al PNL Bistriţa-Năsăud şi director al Fiscului bistriţean, a fost eliberat condiţionat. În 15 iunie, instanţa i-a aprobat cererea de liberare condiţionată din Penitenciarul Bistriţa, însă Parchetul de pe lângă Înala Curte de Casaţie şi Justiţie – DNA-Serviciul Teritorial Cluj au contestat decizia.
În 30 iunie, Tribunalul Bistriţa-Năsăud a respins ca nefondată contestaţia, astfel că Sabin Ilieşi se bucură de libertate.
Pe parcursul perioadei cât a stat închis, acesta a publicat două cărţi la Editura Risoprint din Cluj - „Veniturile statului şi controlul financiar de stat” (2015), „Biruinţă în suferinţă” (2015) – potrivit gândul.info. Acesta scrisese alte 3 cărţi înainte de problemele din justiţie.
Ilieşi fusese condamnat la 3 ani şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunilor de trafic de influenţă şi complicitate la fals material în înscrisuri oficiale. Procesul a început în 2009 şi a avut o decizie definitivă în iunie anul trecut.
De-a lungul timpului, Sabin Ilieşi a fost prim-vicepreşedinte al PDL Bistriţa-Năsăud şi lider jude'ean al PLD şi PNL, precum şi prodecan al Facultăţii de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii de Vest “Vasile Goldiş” Arad, filiala Bistriţa.
Citiţi şi:
- Jean Pădureanu a fost eliberat condiționat! DNA a făcut contestație, care se judecă în 28 mai
- Fost lider politic şi şef al Fiscului bistriţean, încarcerat pentru trafic de influenţă
- Jean Pădureanu a fost eliberat condiţionat!
- Ioan Turc a preluat şefia Registrului Comerţului
- Sală de evenimente din Telciu, distrusă de un incendiu, pornit de la un aparat de aer condiţionat! A fost salvată locaţia unui restaurant
Adaugă comentariu nou