Salvaţi pierderea valorilor!

Satul Păltineasa, situat în sud-vestul Dealurilor Năsăudului şi Suplaiului, la contactul a trei zone etnografice, constituie fără îndoială unul din cotiturile pământului transilvan asupra căruia natura şi istoria şi-au revărsat cu dărnicie bunurile lor principale – liniştea-credinţa. Administrativ, alături de încă şapte sate, aparţine comunei Spermezeu, având în prezent 45 gospodării în care trăiesc 205 suflete. Mica comunitate se mândreşte cu câteva realizări: un local de şcoală unde învaţă 5 copii în clasele I-IV, sub conducerea distinsului învăţător Remus Mureşan, noua biserică a cultului ortodox în altarul căreia slujesc cu mult har preotul Florentin Moldovan, finalizarea în anul precedent a tronsonului Păltineasa – Dumbrăviţa, din şoseaua judeţeană Chiuza – Dumbrăviţa – Păltineasa – Sita – Spermezeu, aflată în lucru, tronson care a scos satul din izolare. Pentru această din urmă realizare, comunitatea mulţumeşte domnului Gheorghe Marinescu, care într-adevăr a sfinţit locul său de muncă, Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud şi harnicului secretar al Primăriei Spermezeu, Alexandru Giurgiuca.

Privind cu atenţie fotografia alăturată acestor stângace rânduri, dar izvorâte din inimă, nu poate lăsa indiferenţi chiar pe cei cu inima împietrită, de a salva marea valoare aflată sub acoperişul ciuruit de vreme şi vremuri a vechii biserici din Păltineasa.

Pentru restaurarea acestei vechi biserici a credinţei şi creativităţii neamului nostru, s-a întocmit documentaţia tehnică, fiind depusă la Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional. Suma de 62.000 euro nu poate fi asigurată de comunitate, iată de ce pe această cale se face apel la bugetul de stat, la sprijinul din partea celor în care în noiembrie 2008, ne-am pus speranţe, este vorba de Radu Moldovan – deputat, Dan Prunea – senator şi, nu în ultimul rând, în episcopul Macarie Drăgoi, care s-a născut, copilărit pe aceste meleaguri, formându-se ca înalt prelat sub acoperământul bisericii ortodoxe locale.

Lazea Ştefan

prof.pensionar

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5