Salvatorul bistrițean Marius Lazăr Mititean a plecat la ceruri ! Drum lin către îngeri !
Un pompier bistrițean, un suflet plin de umanitate a fost ales de Dumnezeu să se alăture îngerilor!
Vestea cutremurătoare despre pierderea prematură a plutonierului adjutant șef Mititean Marius Lazăr a venit în cursul serii trecute.
Durerea resimțită nu poate fi exprimată în cuvinte, iar trecerea sa în neființă ne îndoliază sufletele, știind că dragul nostru camarad, plutonier adjutant șef Mititean Marius Lazăr a lăsat în urmă o soție și trei copii ale căror destine vor rămâne veșnic nemângâiate de dragostea unui soț și tată model.
Ne este nespus de greu să vorbim la timpul trecut despre acest om de o aleasă ţinută morală, care a slujit Arma Pompieri, cu dragoste și profesionalism, în cei aproximativ 15 ani de activitate.
Colegul nostru, plutonier adjutant șef Mititean Marius Lazăr s-a născut la data de 07.06.1977, în municipiul Bistrița. Acesta și-a început cariera de pompier la 01 octombrie 2006, ca subofițer angajat din sursă externă, în prezent, ocupând funcția de subofițer operativ principal în cadrul Inspecției de Prevenire.
Faptele sale au demonstrat permanent iubire față de oameni, spirit civic și credință în Dumnezeu.
Cuvintele sunt prea puţine şi sărace pentru a ne exprima durerea şi neputinţa în faţa destinului crud care l-a smuls atât de devreme dintre noi!
Dumnezeu să-ți odihnească sufletul în liniște și pace!
ISU Bistrița - Năsăud
Adaugă comentariu nou