Sărbătoare a comunității din Mărișelu! Festivalul Naţional de Teatru "La hanul lui Mânjoală", la a X-a ediție!

        Cea de a X-a ediție a Festivalului Naţional de Teatru LA HANUL LUI MÂNJOALĂ s-a constituit într-o veritabilă sărbătoare a comunității din Mărișelu! Nu multe comune din România se pot lăuda cu un astfel de festival, fapt pentru care merită felicitări echipa Școlii Gimnaziale Mărișelu – director George Ignat, prof. Grigore Turșan, promotor al acestui proiect, cadrele didactice, elevii și părinții, Primăria și Consiliul Local Mărișelu – primarul Horea Petruț, dar și partenerii constanți, precum Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsău – manager Alexandru Pugna și șef Serviciu – Emilia Ometiță.

        Timp de patru ore, invitații și spectatorii au asistat la reprezentații artistice de teatru cu trupa Dă Șok din Sîntana (județul Arad), muzică populară cu tânăra Rafila Nuțiu și dans contemporan cu trupa de dans Star Gym Bistriţa (Lussya Tatiana), împletite cu filme “amintiri”, dar și la decernarea trofeelor pentru toate trupele de teatru prezente pe scena din Mărișelu de-a lungul timpului, pentru membrii juriului, susținărori morali și financiari ai festivalului.

        Deschiderea a aparținut Trupei de teatru ,,Domino’’ a Şcolii Gimnaziale Mărişelu, care l-a readus în actualitate pe Caragiale și  a lui operă “O scrisoare pierdută’’, aplauzele răsplătind punerea în scenă. Primarul Horea Călin Petruţ a fost cel care oferit Trofeul festivalului și premiul special Trupei de teatru “Domino”, în mesajul său fiind subliniată importanța unor astfel de evenimente cultural-educaționale pentru viitorul oricărei comunități. Prof. Raluca Cheţa, prof. Ioana Reman și prof. Nastasia Bogolin (în prezent la CNLR Bistrița), de la Mărișelu, au punctat implicarea tuturor actorilor educaționali în astfel de proiecte în centrul cărora este pus, întotdeauna, copilul.

        Prof. Antonia Orban, profesor de teatru la Palatul Copiilor Bistriţa, membru constant al juriului, a decernat trofeul Trupei de teatru „Amicii” de la Liceul Teoretic „C.R. Vivu Teaca”, prin prof. Geta Petrovan. Ziaristei şi scriitoarei Ioana Bradea de la Bistrițeanul i-a revenit misiunea de a premia Trupa de teatru “Metamorfoze” a Clubului Copiilor Năsăud – prof. Maria Rus.                                  

        Trupa de teatru “Thalia” de la Şcoala Gimnazială Poiana Stampei – prof. Dorina Paicu – a fost distinsă de asemenea, în timp ce Şcoala Gimnazială “Paul Tanco” Monor  - prof. Diana Sălăgean a primit trofeul din partea dr. Gabriela Seni de la Fashion Dent.

        Prof. dr. Doina Macarie, inspector școlar pentru proiecte educaționale, a evidențiat Trupa de teatru Magicienii  de la Şcoala Gimnazială Şieu, premiul fiind înmânat directorului Simona German. Având în responsabilitate Valea Șieului, aceasta a subliniat managementul performant al școlii din Mărișelu, implicat din acest an și în proiecte Erasmus +.

        Prof. Cristina Bălan și tenorul Eugen Raita de la Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud au oferit trofeul Trupei Aris de la Clubul Copiilor Beclean, prof. Viorica Tofan, iar Gabriela Ciornei, editor coordonator la Ziarul Răsunetul, a avut misiunea de a oferi premiul Trupei Actorino de la CSEI Beclean – prof. Crina Lup, prof. Anica Cîrlejan, prof. Aurelia Baci și prof. Ana Doroş.

        Preotul Bogdan Oprea, parohul Bisericii “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” Bistriţa, fost profesor de religie în comună, a înmânat trofeul festivalului prof. Alina Tomi Satmar și elevelor de la Liceul de Muzică “Tudor Jarda’’.

        Actorul, regizorul și reprezentantul Radio România Târgu Mureş – Rudy Moca – a acordat premiul special Palatului Copiilor Bistriţa, directorul Diana Morar și eleva Ioana Bălan primind distincția în numele prof. Ionela Nușfelean. De altfel, prof. Diana Morar, directorul Palatului Copiilor Bistriţa a înmânat, la rândul ei, și un trofeu pentru Trupa de teatru „SuperActorii” de la Şcoala Gimnazială Romuli  - prof. Elena Dan.

        Şcoala Gimnazială ,,Ştefan cel Mare Bistriţa’’ – prof. Nicolae Domide – a primit trofeul din partea directorului George Ignat de la Şcoala Gimnazială Mărişelu, în timp ce prof. Aurelia Dan de la CNLR Bistriţa a acordat trofeul Trupei Vlăstari  de la Şcoala Gimnazială ,,Mircea Luca’’ Băişoara ( județul Cluj) – prof. Lucreția Presecan.

         Ionel Burduhos de la Clubul Sportiv Profesional Fight Gym Bistrița, fiu al satului, a oferit premiul pentru Şcoala Gimnazială Sebiş  - prof. Dumitru Creţa, în timp ce managerul Ştefan Burduhos de la BIF Trans Mărişelu a premiat Trupa DĂ ŞOK de la Clubul Copiilor Sîntana Arad, prof. Dina Blîndu.   Coordonatorul festival de teatru, Grigore Turşan, a oferit premii pentru membrii juriului din edițiile precedente - inspector şcolar prof. dr. Doina Macarie, prof. Aurelia Dan, Viorica Gherasim, Rudy Moca, prof. Antonia Orban, prof. Camelia Feier, prof. Mihai Constantin, Verginica Pop, Emilian Nuţiu, dar și primarului Horea Călin Petruţ – Primăria Comunei Mărişelu, Centrului Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, preotului Bogdan Oprea, Ziarului Răsunetul, Info Bistrița, AS TV Bistrița, Bistriţeanul.ro, Tele 21 Bistrița, prof. Dorel Nicoară, asistentului medical Mihaela Sassu,  medicului Gabriela Seni,  managerului Ștefan Burduhos, și, nu în ultimul rând, gazdei Galei - Iulia Bălaş. 

Felicitări tuturor pentru dăruire, susținere! Aplauze pentru organizatori, invitați, public, pentru comunitatea din Mărișelu!

 

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5