De Ziua Poştei Române

Sărbătoare la Oficiul Poştal 1 Năsăud

Vineri după-amiază, începând cu ora 18.00, într-un cadru festiv, poştaşii năsăudeni au sărbătorit aniversarea Zilei Poştei Române, adică ziua lor. Dirigintele Oficiului Poştal 1 Năsăud, jr. Valer Petrehuş, a făcut o scurtă istorie a Poştei Române, continuând cu cea a poştei năsăudene, după ce a dat citire mesajului primarului oraşului, ing. Dumitru Mureşan, care-i felicita pentru calitatea muncii lor, pentru frumuseţea umană şi actul de cultură ce se desfăşoară cu diferite ocazii la sediul şi cu implicarea lor.

Un mesaj şi cuvinte frumoase la adresa poştaşilor năsăudeni a transmis şi Aurel Perde, directorul DRP Cluj, prin „graiul” lui Toader Cifor, preşedintele Sindicatului Poştei BN.

Dirigintele OP 1 Năsăud, jr. Valer Petrehuş, a invitat, printre alţii, la sărbătoarea lor, doi lucrători poştali pensionari: Istrate Dumitru, care are venerabila vârstă de 90 de ani, ocazie cu care îi urăm şi noi sănătate şi bucurii, precum şi lui Cârcu Victor, prezent şi el la aniversare, alături de două proaspăt pensionate factoriţe: Aneta Fătu şi Emilie Duca, toţi depănând amintiri şi momente deosebite.

Cuvinte frumoase la adresa poştaşilor năsăudeni au adresat şi invitaţii-prieteni şi colaboratori ai lor – prof. Radu Băeş, prof. Traian Pavelea, fam. Lucreţia şi Ioan Mititean, care, întors din Ţara tuturor posibilităţilor, America, a făcut o paralelă între poştăriţa americană şi cea româncă. Prof. Romulus Berceni, după felicitările adresate poştaşilor în numele Consiliului Local Năsăud şi personal, a dat citire unei poezii special scrisă pentru acest eveniment, cum de altfel, a făcut şi învăţătoarea Lucreţia Mititean, prin poezia „Poştăriţa”.

Florica Pleş a ţinut să felicite colectivul Poştei năsăudene, care a transformat sediul instituţiei într-un centru cultural, ce adăposteşte acţiuni care le face cinste.

Valer Petrehuş a readus în memoria celor prezenţi realizarea unică de gen, adică faptul lăudabil de a scrie „Istoria Poştei năsăudene”, în colaborare cu doi prieteni – prof. Ioan Seni şi prof. Radu Băeş, pentru care are toată stima. Cuvinte de apreciere şi laudă binemeritată a avut la adresa subordonaţilor: Frăguţa şi Ioan Sângeorzan, Viorica Candale, Leon Anton, Claudia Prădan, Claudiu Moraru, Rodovica Angheloaia, Aurica Bodiu, Saveta Ciocârlă, Narcisa Bozomală, Constantin Enache, Rodovica Pleş şi Dumitru Bozomală care, prin strădania, seriozitatea şi sacrificiile lor, au adus Poşta Năsăud pe locul I pe judeţ.

Totul s-a „parafat” la un pahar de şampanie cu care s-au stropit delicioasele sărmăluţe oferite invitaţilor de cei sărbătorişi, printre cănile de vin sau bere.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5