Sărbători de iarnă, după gratii

Judiciariştii din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale – pe urmele persoanelor care deţin mandate de executare a pedepsei închisorii. Joi la ora 07.30,în localitatea Bistriţa Bârgăului a fost identificat Vasile C., de 22 ani, din localitate, împotriva căruia Judecătoria Bistrița a emis Mandat de executare a pedepei închisorii nr.1438 /08.12.2009, fiind condamnat la 1,2 ani închisoare pentru comiterea de infracţiuni silvice. În baza mandatului a fost depus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa - Năsăud. Tot joi, la ora 11,30 a fost depistat la locuinţa sa din localitatea Ocniţa, judeţul Bistrita-Năsăud, Augustin B. , de 43 ani , împotriva căruia Judecătoria Bistriţa a emis Mandat de executare a pedepsei închisorii nr. 1463 din 07.12.2009 fiind condamnat la 1,6 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de conducere a unui autovehicul având permisul suspendat şi aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice. Acesta a fost depus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. BN. Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Bistriţa, în 17.12.2009, au prins, în flagrant, în timp ce sustrăgeau bunuri dintr-o locuinţă situată în Bistriţa, pe : Ionuţ L., de 20 ani, domiciliat în municipiu, fără ocupaţie, recidivist şi Adrian B. , de 21 ani, domiciliat în oraş Beclean, fără ocupaţie, recidivist. În urma extinderii cercetărilor s-a stabilit că aceştia, în cursul lunii decembrie 2009 au mai comis un abuz de încredere în dauna părţii vătămate Ruben D. şi mai multe furturi pe raza oraşului Beclean, după cum urmează: pe timp de noapte şi prin efracţie au pătruns într-o dependinţă amplasată în oraş Beclean pe strada Aleea Zorilor, de unde au sustras o maşină de înfiletat, una de şlefuit şi una de găurit pe care le-au valorificat în municipiul Bistriţa; pe timp de noapte şi prin efracţie au pătruns într-o dependinţă amplasată în oraş Beclean pe strada C-tin Dobrogeanu Gherea de unde au sustras un redresor, un flex electric şi două microfoane cu accesorii pe care le-au valorificat în comuna Dumitra; pe timp de noapte şi prin efracţie au pătruns într-o frizerie amplasată în oraş Beclean de unde au sustras două maşini de tuns pe care le-au valorificat în municipiul Bistriţa; pe timp de noapte şi prin efracţie au pătruns într-un apartament amplasat în oraş Beclean de unde au intenţionat să sustragă bunuri; pe timp de noapte şi prin efracţie au pătruns într-un apartament amplasat în oraş Beclean de unde au sustras suma de 200 lei. Valoarea totală a prejudiciului cauzat este de aproximativ 3000 lei şi a fost recuperat în proporţie de 95%. Faţă de cei doi s-a luat măsura reţinerii pe o durată de 24h şi urmează a fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa cu propunere de arestare preventivă. Aceştia au fost depuşi în arestul I.P.J. Bistriţa-Năsăud. Cercetările continuă în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a celor doi, transmite purtătorul de cuvânt al IPJ BN, agent de poliţie Claudia Adriana Creţa.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5