Satul CHECHIȘ, județul Sălaj – File de monografie. Amintiri ale președintelui Dinu Iancu Sălăjanu
„Numai atunci când fiecare localitate, fiecare colț de țară vor avea scrise istoria lor, vom avea scrisă în întregime istoria națională ”, ... așa se exprima în urmă cu peste un secol și jumătate, marele nostru istoric Nicolae Iorga. Pornind de la acest adevăr, Vasile Burian, Susana – Florina Pall și Radu Romînașu au scris despre satul CHECHIȘ, județul Sălaj – File de monografie, adunând într-un volum de 524 de pagini informații despre acest sat din comuna Bălan situată pe Valea Almașului.
Condițiile geografice favorabile au permis apariția și dezvoltarea societății omenești pe aceste meleaguri încă din perioada neolitică, cu o continuitatate dovedită cu documente multiple, până în zilele noastre. Localitatea Chechiș a străbătut milenii și secole, cu pustiirile zonei, cu reveniri ale locuitorilor, așa cum dovedesc documente nedite și inedite, unele în limba maghiară, traduse de persoane autorizate și bine interpretate de autori.
Este emoționant „Cuvântul – înainte” exprimat scurt și convingător de Președintele Consiliului Județean Sălaj, Dinu Iancu Sălăjanu, care s-a născut în comuna Bălan, de care aparține satul Chechiș, și își amintește cu recunoștință și respect de unul dintre autorii lucrării, învățătorul Vasile Burian, care l-a inițiat în taina notelor muzicale. Remarcă faptul că ... „Autorii au reușit o performanță rară, aceea de a transforma documentul sec în poveste vie și statistica în destin uman”.
O analiză, sub multiple aspecte, o face în Prefață Lector Univ. dr. Cosmin Patca de la Universitatea din Oradea – Departamentul de istorie, remarcând varietatea informațiilor folosite de autori, cunoașterea amănunțită a realităților trecute și prezente din sat, respectul pentru înaintași, și a moștenirii lăsată de aceștia.
Poate nu o să ajung niciodată în satul Chechiș, dar lecturând – „File de monografie”, pășesc parcă prin zonă, cunoscând oameni ai locului cu modul lor de viață, cu obiceiuri, cu idealuri și speranțe, cu un specific ce te impresionează, cu o ... „poveste” ce te îndeamnă să o asculți, să o înțelegi și să o apreciezi.
Cinste autorilor care au reușit să alcătuiască o lucrare de referință din Colecția MONOGRAFII și nu cred că greșesc dacă afirm ... „Carte frumoasă, cinste cui te-a scris !”.
Prof. Rus Augustin
Citiţi şi:
























Adaugă comentariu nou