Şcoala Generală din Unirea mai poate sta cinci ani în clădirea Parohiei Evanghelice
Şcoala Generală din Unirea, clasele I-IV, îşi va mai putea desfăşura activitatea în imobilul din Unirea, nr.267, proprietatea Parohiei Evanghelice C.A. Unirea, încă cinci ani, după ce consilierii municipali vor aproba în cadrul şedinţei ordinare de joi prelungirea duratei contractului de închiriere încheiat între Primăria municipiului Bistriţa şi Parohia Evanghelică C.A. Unirea.
Potrivit proiectului de hotărâre, contractul se va încheia pe o perioadă de 5 ani, cu posibilitatea de prelungire cu acordul ambelor părţi, prin hotărâre a Consiliului Local. De asemenea, contractul de închiriere poate înceta înainte de termenul stabilit şi prin renunţarea unilaterală de către locatar în baza unei notificări prealabile de 60 de zile.
Astfel municipalitatea va achita o chiria lunară de 3.564,00 lei/lună. Chiria lunară se va achita din bugetul local al municipiului Bistriţa, cap. învăţământ ( Şcoala Gimnazială „Avram Iancu” Bistriţa) până la data de 25 a lunii.
Citiţi şi:
- Sedii noi pentru Partidul Ecologist şi Partidul Poporului în centrul istoric
- Consiliul Local al municipiului Bistriţa este convocat pentru joi, 15 ianuarie 2015
- Licitaţie pentru închirierea terenului de pe Dealul Cocoşului, în scop agricol!
- Primăria Bistriţa scoate la licitaţie închirierea pistei de karting de pe str. Sigmirului
- De la 1 septembrie, chiriile pentru locuinţele ANL vor fi modificate!
Comentarii
Mai degraba GRADINITA UNIREA. Se pare ca la I-IV va ramane o singura clasa! Mai sunt 2 grupe de gadinita. De ce nu se ridica cu banii acestia o cladire adecvata scopului-invatamant?
Adaugă comentariu nou