Școala Profesională “Tiberiu Morariu” Salva, întâlnire ERASMUS+ în Burgas, Bulgaria
În perioada 15-17.09.2022, Școala Profesională “Tiberiu Morariu” Salva a fost implicată într-un eveniment de formare în cadrul Proiectului Multilateral Erasmus +: “nEURO NEST 3.0“ Nr: 2020-1-ES01-KA229-062594_6. Întâlnirea de proiect s-a desfășurat la Detska Gradina Zvanche, Burgas, Bulgaria. La evenimentul de formare pe termen scurt, schimburi de cadre didactice au participat din cadrul instituției noastre, 3 profesori( Găzdac Vasilica, Pop Daniel ,Suciu Mircea)
Alături de reprezentanţii școlii din Salva, la această întâlnire de proiect au fost prezente grupuri de profesori din școlile partenere astfel: Spania-3 cadre didactice (CEIP Bilingue Juan Palmireno Alcaniz -coordonatorul proiectului), Portugalia, 1 cadru didactic (Escola Basica Integrata de Ribeira Grande), Grecia, 2 cadre didactice (3rd Elementary School of Elefteria-Kordelio, Salonic), Bulgaria, 20 cadre didactice și 500 de preșcolari (Detska Gradina Zvanche, Burgas).
Având în vedere, obiectivele proiectului, activităţile desfăşurate în cadrul acestei perioadă au avut ca tematici protecția păsărilor și a zonelor umede, vizitarea rezervațiilor naturale Podoba, Nessebar, discuții legate de Via Pontica și migrația păsărilor din Europa Nordică, Centrală și Estică, implementarea activităților STEAM, tematică digitală și învățare prin colaborare. Profesorii au fost implicaţi în workshopuri mixte derulate în cadrul grădiniței gazdă, deschiderea festivă a noului an școlar, spectacole artistice cu tematică păsările, planificarea activităților pentru următoarele luni, planificarea întâlnirilor de proiect pentru cel de-al treilea an, vizite pe teme culturale și istorice în Nessebar și Sozopol. Profesorii participanți au realizat schimburi de experiențe educaționale, au purtat discuții despre noua platformă eTwinning, au discutat despre Mobility Tool si despre raportarea activităților derulate în cei doi ani de proiect.
În cadrul atelierelor de lucru profesorii coordonatori ai echipelor de proiect participante au discutat în detaliu temele lunare ale proiectului pentru a fi realizate în școlile partenere pe parcursul urmatoarelor luni în cadrul activităților curriculare, datele calendaristice ale viitoarelor mobilități cu schimburi de grupuri de elevi însoțiți de profesori pe termen scurt din România ,Spania, Bulgaria precum și creșterea vizibilității, diseminarea proiectului pe plan regional, national, international.
Profesorii participanti și-au reactualizat cunoștințele lingvistice, competențele digitale, competențele STEAM vizitând și asistând la activități integrate într-o unitate de învățământ preșcolar care spre deosebire de sistemul educational de stat român oferă mai multe facilități, astfel: cheltuielile legate de masa și activitățile prescolarilor sunt suportate integral de municipalitatea orașului Burgas, limba engleză este activitate inclusă în programul săptămânal integrat al grădiniței sub forma unui program implementat la nivel național, clasa pregătitoare este inclusă în grădiniță și nu a fost transferată sistemului primar de educație ca în România pentru tranziția ușoară a copiilor dinspre mediul grădiniței spre mediul școlii.
S-au pus în discuție derularea de activități de vizibilitate si diseminare ale proiectului ,pagina de Twinspace, grupul de Facebook al proiectului, web-site-ul proiectului . Toate produsele proiectului realizate în acest moment se pot consulta sau descărca ca resurse deschise din pagina de Twinspace pagina de Facebook proiectului pe care le găsiți aici:
https://twinspace.etwinning.net/124325/home
https://www.facebook.com/nEuro-Nest-30-106237174749370/
Experiența de învățare europeană a fost completată de numeroase activități culturale prin vizite la obiective turistice și culturale ale Nessebarului ( Muzeul, Fortul, Bisericile bizantine incluse in lista UNESCO), obiectivele turistice ale Sozopolului ,fosta Apolonia antică până unde se întindeau granițele regatului lui Burebista, regele trac.
Proiectul este realizat cu sprijinul financiar al Comisiei Europene în cadrul Programului Erasmus Plus, noul program al Uniunii Europene în domeniul educației, formării profesionale, tineretului și sportului.Toate informaţiile pe care le furnizăm reprezintă responsabilitatea exclusivă a echipei de proiect, iar Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale şi Comisia Europeană nu sunt responsabile pentru modul în care este folosit conţinutul acestor informaţii.
Citiţi şi:
- Dascăli şi elevi din Salva, proiect educational în Alcaniz, Spania
- Profesori şi elevi din Salva în Burgas, Bulgaria
- Școala Profesională “Tiberiu Morariu” Salva, gazdă pentru profesori şi elevi din Spania, Grecia şi Bulgaria, într-un proiect Erasmus +
- Elevi şi cadre didactice de la Școala Profesională “Tiberiu Morariu” Salva, la Salonic (Grecia), în cadrul unui proiect Erasmus +
- Felicitări! Profesoarele Vasilica Găzdac și Anamaria Pop, din Salva, într-un proiect de formare educaţională în Alcaniz-Spania
Comentarii
Școlile Profesionale Ar Trebuii Să Dispară Definitiv Din Lume, Deoarece Sunt Degeaba, Mai Mult De Atât, Există Internet Pentru A Învăța Orice, Este Mult Mai Bine La Liceu, I-ar Pentru Cine Are Capacitate, Și Este Absolvent Ori Absolventă De Bacalaureat, Merge La Facultate:
https://youtu.be/dI1d9eLJV4o?si=C5ptHUbKg74ohc-F
https://youtu.be/ZUGmuDYxgfw?si=S3sn-rsaNFRf5jNV
https://youtu.be/imUtFmlRsQE?si=ioGjLZzl5aNhvbIh
https://youtu.be/-c8B5QX4Jeo?si=lpQKoyuiv_UBBowo
https://youtu.be/ufasXlQ18tw?si=uXJX_jd6VO19pQ75
Cel Mai Bine Este La Liceu, Deoarece Ai Posibilitatea De Înscriere La Bacalaureat Mai Târziu, La Licee Care Au Seral Și Frecvență Redusă, I-ar Calificarea Copiilor Pentru Cei Fără Bacalaureat Se Poate Face La Cursuri De Calificare Ce Se Poate Găsii Pe Internet, Însă Este Cu Bani, Adică Costă Calificarea, Pe Când La Școală Profesională, Nu Mai Ai Posibilitatea De Înscriere La Bacalaureat, O Concluzie Ar Fi Că Se Poate Înscrierea La Bacalaureat Mai Târziu La Seral Ori Frecvență Redusă, Cu Condiția Să Fie 12 Clase De Liceu Absolvite , Parte Liceală, Pentru A Exista Posibilitatea De Înscriere La Bacalaureat Mai Târziu La Instituțiile De Învățământ Unde Există Seral Ai Frecvență Redusă, Pentru 10 Clase Absolvite Nu Există Această Posibilitate, Și Este Mult Mai Bine La Cursuri De Calificare Chiar Dacă Este Cu Cost, Decât La Profesională, La Cursuri De Calificare Se Poate Înscrie Și Cei Cu 10 Clase.
Ori Ce Tip De Diplomă Se Cere De La Secretariatul Liceului De Către Elev / Elevă, Trebuie Să Aibe Minim 10 Clase Absolvite, I-ar Dacă Are 12 Clase Absolvite Cu Atât Mai Bine, Atunci Se Numește Diplomă De Absolvire A Liceului Chiar Dacă Nu Este Absolvent Ori Absolventă De Bacalaureat.
De Reținut Că Absolventul Ori Absolventă Liceului Atât Pentru 10 Clase Cât Și 12 Clase Trebuie Sa Se Prezinte Cu 4 Poze De Tip Buletin La Secretariatul Liceului În Mai Puțin de 30 De Zile De La Finalizarea Liceului, Eventual Mai Necesită Copie După Buletin, Ai În Cel Mai Rău Caz Copie După Certificat De Naștere.
Ar Trebui Să Dispară Definitiv Prostia Din Capul Oamenilor Și Copiilor, Care Cred Că: Germania 🇩🇪 , Este Cea Mai Puternică Economie Din Lume, Și Cea Mai Puternică Țară Din Punct De Vedere Militar, Deoarece Germania Nu Are Bomba Atomică Și Nucleară, Însă O Țară Pe Nume Israel 🇮🇱, Are Bomba Atomică Și Nucleară:
https://youtu.be/1sGrt-a6cIs?si=8pSbf3gTS8nsH121
Germania 🇩🇪, Țară De: Drogați, Drogate, Droguri, Criminali, Criminale, Și Crime Împotriva Umanității:
https://youtu.be/b0qctR-g5ao?si=2JUBlOiPJOo25kxy
https://youtu.be/GVnCfgl0PpU?si=Mii9tHtEQVOSTnAH
Trimiteți Mai Departe Aceste Informații Pentru A Ajunge La Cât Mai Multă Lume.
Adaugă comentariu nou