Scriitori bistrițeni la simpozionul Tribunei din Cluj
Scriitorii bistrițeni Alexandru Petria, Alexandru Uiuiu și Menuţ Maximinian sunt invitații prestigioasei reviste de cultură Tribuna, din Cluj, în zilele de 12-13 noiembrie, la un simpozion de mare interes. Manifestarea are că temă "Biserica ortodoxă, ecumenismul și rolul religiei în catalizarea culturii românești și integrarea în "concertul” european”. În cele două zile de dezbateri, vor participa, pe lângă cei numiți, profesori universitari, reprezentanți ai cultelor, cât și alți scriitori prestigioși. Enumerăm dintre participant pe Andrei Marga, Cristina Tătaru, Grigore Zanc, Mircea Muthu și pe Victor Găetan din SUA, reprezentant Foreign Affair și Național Catholic Register. "Sufletul” acțiunii este filosoful Mircea Arman, managerul revistei Tribuna.
Citiţi şi:
- Alexandru Petria și Menuţ Maximinian, conferinţe la Tribuna
- Alexandru Petria și Menuţ Maximinian, la conferinţele Tribuna
- Menuț Maximinian, alături de Andrei Marga şi Mircea Arman, la Zilele Tribuna
- Menuț Maximinian și Alexandru Petria, la sărbătoarea marelui scriitor Nicolae Breban, la Conferințele Tribuna, organizate de Mircea Arman
- Alexandru Petria şi Menuț Maximinian, alături de Andrei Marga şi Mircea Arman, la Conferinţele Tribuna
Adaugă comentariu nou