Se deschide piața agroalimentară din Năsăud

ORAȘUL NĂSĂUD
JUDEȚUL BISTRITA-NĂSĂUD
C.L.S.U. NĂSĂUD

HOTĂRÂRE
COMITETUL LOCAL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ
LA NIVELUL ORAȘULUI NĂSĂUD

Având în vedere:
- prevederile Legii nr. 481/2004 privind protecția civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, cu modificările și completările ulterioare;
- prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1491/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- Dispoziția primarului orașului Năsăud nr. 509/2017 privind aprobarea componenței Comitetului Local pentru Situații de Urgență, Centrului Operativ cu activitate temporară, Secretariatului Tehnic și Regulamentul privind organizarea, atribuțiile și funcționarea Comitetului Local pentru Situații de Urgență;
- necesitatea luării unor măsuri pentru prevenirea și sau gestionarea răspândirii virusului COVID-19 pe raza orașului Năsăud;
- Hotărârea nr. 4/10.03.2020 a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud;
- Hotărârea Comitetului local pentru situații de urgență la nivelul orașului Năsăud nr. 2/11.03.2020;
- Hotărârea Comitetului local pentru situații de urgență la nivelul orașului Năsăud nr. 3/31.03.2020;
- Decretul Președintelui României nr. 195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României

COMITETUL LOCAL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ
LA NIVELUL ORAȘULUI NĂSĂUD

HOTĂRĂȘTE:
ART.1 Se deschide piața agroalimentară din orașul Năsăud pentru agricultorii care prezintă certificat de producător agricol, cu obligația respectării măsurilor de prevenire a răspândirii COVID-19, începând cu data de 10.04.2020, pe toată durata stării de urgență, conform reglementarilor stabilite de Ordonanța militară nr. 8/2020.
ART.2 Prezenta hotărâre se aduce la cunoștință publică prin afișare la sediul/ site-ul Primăriei orașului Năsăud și publicare în mass media locală și se comunică Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița, Instituției Prefectului Județul Bistrița-Năsăud și Comitetului Județean pentru situații de urgență Bistrița-Năsăud.

Președinte,
Mircea Romocea

Nr. 4/10.04.2020
Năsăud
................
În atenția producătorilor agricoli!

Având în vedere prevederile Ordonanței Militare nr.8 din 09.04.2020, art. 3, alin. (1) și (2) vă informăm că, începând de astăzi, 10.04.2020, se redeschide Piața agroalimentară a orașului Năsăud pe toată perioada stării de urgență, STRICT pentru agricultorii care prezintă Certificatul de producător agricol.
Rugăm producătorii agricoli să respecte normele de igienă și protecție impuse în această perioadă, precum și distanța socială recomandată, pentru evitarea răspândirii COVID-19.
Redăm mai jos, în integralitate, prevederile art.3, alin. (1) și (2), din Ordonanța Militară nr.8/09.04.2020.
“Art.3 - (1) Piețele agroalimentare rămân deschise pe toată perioada stării de urgență, strict pentru agricultorii care prezintă certificat de producător agricol, cu obligația respectării măsurilor de prevenire a răspândirii COVID-19.
(2) Se permite deplasarea producătorilor agricoli de la locul de producție a produselor agroalimentare până și de la piața agroalimentară și accesul în interiorul acesteia, pe baza unei declarații pe propria răspundere și a certificatului de producător”.

Cu stimă,
Primarul orașului Năsăud,
Mircea Romocea

Comentarii

10/04/20 14:09
Gavrilă N. Moldovan

La art.art.3(2) din hotărârea de mai sus,inclusiv ordonanța de aseară,mințile luminate care vor să ne ferească de COVID-19,s-au gândit la „Atestatul de producător și Carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol”, acte eliberate în baza Legii nr.70 din 19 martie 2018,privind modificarea și completarea Legii nr. 145/ 2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol. Certificatul de producător este istorie similar cu bancnota de un milion. Să fiți sănătoși!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5