Se introduc restricţii la Şieuţ, se ridică la Rebra şi Dumitra!
În cadrul ședințelor Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud din 14 și 15 septembrie a.c. a fost prezentată situația actualizată a unităților administrav-teritoriale din județul Bistrița-Năsăud, din perspectiva Hotărârii Guvernului nr. 668/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României, începând cu data de 16 august 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, respectiv a Hotărârii nr. 782/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României, începând cu data de 15 septembrie 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Prin urmare, au fost adoptate Hotărârile C.J.S.U. Bistrița-Năsăud Nr. 22/14.09.2020 și Nr. 23/15.09.2020 prin care se stabilesc următoarele măsuri:
- se introduc restricții în unitățile administrativ-teritoriale unde incidența cumulată a cazurilor de îmbolnăviri cu Co-vid 19, în ultimele 14 zile, este mai mare de 1,5/1000 locuitori: Șieuț (Hotărârea CJSU Nr. 22/2020, cu aplicabilitate din data de 15.09.2020);
- se ridică restricțiile în unitățile administrativ-teritoriale unde incidența cumulată a cazurilor de îmbolnăviri cu Covid-19, în ultimele 14 zile, a scăzut sub pragul de 1,5/1000 de locuitori: Dumitra (Hotărârea CJSU Nr. 22/2020, cu aplicabilitate din data de 15.09.2020);
- se ridică restricțiile în unitățile administrativ-teritoriale unde incidența cumulată a cazurilor de îmbolnăviri cu Covid-19, în ultimele 14 zile, a scăzut sub pragul de 1,5/1000 de locuitori: Rebra (Hotărârea CJSU Nr. 23/2020, cu aplicabilitate din data de 16.09.2020);
sursa: Instituţia Prefectului BN
Citiţi şi:
- Se impun restricţii la Dumitra, se ridică, la Spermezeu!
- Au fost ridicate restricțiile la Șieuț!
- Restricţii la Budeşti şi Lunca Ilvei, la restaurantele şi cafenele din interior! Ilva Mică iese de sub incidenţa legii!
- Au fost ridicate restricţiile la Şieuţ! În 2 comune, acestea sunt menţinute!
- Măsuri suplimentare în Coșbuc, Căianu Mic, Zagra!
Adaugă comentariu nou