Se lucrează la cel de-al patrulea pod
În zona periurbană a oraşului Năsăud, pe Valea Caselor, a fost necesară construcţia unor poduri care să vină în sprijinul cetăţenilor ce locuiesc în zonă. Acest lucru a demarat încă în urmă cu doi ani de zile când edilii oraşului au hotărât că pe această vale sunt absolut obligatorii patru poduri din beton armat. Până în prezent, trei dintre acestea sunt funcţionale, lucru care face mai uşoară existenţa celor din zonă, mai ales aceia care au terenuri agricole în acel perimetru.
Reprezentanţii Primăriei oraşului Năsăud au predat deja amplasamentul pentru cel de-al patrulea pod peste Valea Caselor, constructorului, firma „Dimex 2000” SRL din Rebra. Aşa cum ne informează viceprimarul Ovidiu Maghiar, potrivit contractului cu constructorul, podul va fi funcţional până la jumătatea verii acestui an. Investiţia se cifrează la suma de circa 3,2 milioane de lei fiind finanţată din fonduri guvernamentale accesate conform Ordonanţei Guvernului României nr. 7/2006 privind realizarea Programului de dezvoltare a infrastructurii din zonele rurale – la care se mai adaugă şi o contribuţie de cinci la sută din bugetul local.
Adaugă comentariu nou