Se poate mai rău? Se poate...
-
View the full image
foto
Nimeni nu ştie ce se-ntâmplă la Gloria Bistriţa, iar meciul de dumimică seara a arătat că problemele se ţin scai de Tăbârcă. Păcat de cele 60 de minute în care am condus, ar fi spus Jean Pădureanu.
Altfel, meciul a fost unul extrem de liniştit, atât în tribune unde spectatorii prezenţi nu s-au auzit deloc, cât şi în teren, jocul molcom al celor două formaţii oferind puţine faze de poartă.
Cu o primă repriză dominată de bistriţeni, partida parea că s-a încheiat după ce Gloria a înscris în urma unei faze superbe. Mingea a circulat spectaculos din partea stângă, de la Enescu, a trecut prin centru la Sănmărtean, care a pasat în dreapta spre Săceanu, iar acesta a marcat cu un şut din 16 metri pe sub Kuciak.
Repriza a doua s-a dovedit fatitidică pentru elevii lui Sandu Tăbârcă, care au dispărut de pe teren în două minute. Atât au avut nevoie vasluienii să înscrie două goluri, unul în min. 56 prin Wesley, iar celălalt în minutul 58 prin Wesley. Bomboana pe colivă avea să o pună Jovanovic, iar la scorul de 1-3, Bistriţa s-a dovedit neputincioasă.
Gloria Bistrita: Albuţ- Vagner (Coroian 70), Rus, Frăsinescu, Velcovici - Hora, Săceanu, Iodi (Mureşan 9), Enescu, Băjenaru (C. Petre 76) - Sănmărtean. Antrenor: Sandu Tăbârcă.
FC Vaslui: Kuciak - Buhuş, Zubar, Farkas, Bălace - Ljubinkovic, Genchev, Pavlovici - Gerlem, Wesley, Temwanjera (N. Jovanovic 67). Antrenor: Cristian Dulca.
Cartonase galbene: Velcovici 36 / Temwanjera 66
Arbitri: Marian Bordean - Octavian Sovre, Ionut Babadac
Rezultate
FC Braşov - Universitatea Craiova 2-0
Au marcat: N. Diogo '30, Zaharia '60
Rapid - Unirea Alba Iulia 2-0
A marcat: Răduţă '20, '49
Politehnica Iaşi - Asta Ploieşti 2-0
Au marcat: Bujor '3, Cr. Constantin '13
Gaz Metan Mediaş - Ceahlăul Piatra Neamţ 0-2
Au marcat: Fabron '44, Gafiţa '87
Unirea Urziceni - FC Timişoara 0-0
Oţelul Galaţi - Steaua Bucureşti 0-1
A marcat: Surdu '58
Gloria Bistriţa - FC Vaslui 1-3
Au marcat: Sânmărtean '32 / Wesley '57, Temwanjera '59, N. Jovanovici '84
Pandurii Târgu Jiu - Internaţional Curtea de Argeş 2-3
Au marcat: Raskovici '56, Hidişan '66 pen / Răduţ '52, '69 pen, Vezan '90
Dinamo - CFR Cluj 1-0
A marcat: M. Niculae '79
Clasamentul Ligii I:
1. FC Braşov 4 2 2 0 5-2 8 (+2)
2. FC Timişoara 4 2 2 0 3-1 8 (+2)
3. Dinamo Bucureşti 4 2 1 1 5-1 4 (+1)
4. FC Vaslui 4 2 1 1 7-5 7 (+1)
5. CFR Cluj 4 2 1 1 5-3 7 (+1)
6. Steaua Bucureşti 4 2 1 1 5-3 7 (+1)
7. Unirea Urziceni 4 2 1 1 2-2 7 (+1)
8. Rapid Bucureşti 4 2 0 2 6-3 6 (0)
9. Gaz Metan Mediaş 4 2 0 2 7-7 6 (0)
10. Internaţional Curtea de Argeş 4 2 0 2 6-7 6 (0)
11. Pandurii Târgu Jiu 4 2 0 2 4-5 6 (0)
12. Universitatea Craiova 4 1 1 2 3-4 4 (-2)
13. Oţelul Galaţi 4 1 1 2 1-2 4 (-2)
14. Politehnica Iaşi 4 1 1 2 5-7 4 (-2)
15. Unirea Alba Iulia 4 1 1 2 3-5 4 (-2)
16. Ceahlăul Piatra Neamţ 4 1 1 2 2-6 4 (-2)
17. Gloria Bistriţa 4 0 2 2 2-5 2 (-4)
18. Astra Ploieşti 4 0 2 2 0-3 2 (-4)
Programul etapei viitoare, a V-a a Ligii I:
Vineri, 28 august
Oţelul Galaţi - Unirea Urziceni, ora 17.30, Digi Sport
Internaţional Curtea de Argeş - FC Braşov, ora 20.30, GSP TV
Sâmbătă, 29 august
Universitatea Craiova - Gloria Bistriţa, ora 18.00, GSP TV
Ceahlăul Piatra Neamţ - Pandurii Târgu Jiu, ora 19.00, netelevizat
Astra Ploieşti - FC Rapid, ora 21.30, Digi Sport
Duminică, 30 august
Unirea Alba Iulia - FC Timişoara, ora 17.00, GSP TV
FC Vaslui - Poli Iaşi, ora 18.00, GSP TV
CFR Cluj - Gaz Metan Mediaş, ora 19.00, Digi Sport
FC Steaua - FC Dinamo, ora 21.00, Antena 1.
Adaugă comentariu nou