Şedinţa Consiliului Local Năsăud

Astăzi, de la ora 16,00, legislativul local năsăudean se întruneşte în şedinţa ordinară lunară la convocarea primarului – ing. Dumitru Mureşan. Pe ordinea de zi figurează unsprezece proiecte de hotărâre iniţiate de primarul Mureşan, avizate de secretarul George Pop, dintre care amintim: proiectul de hotărâre privind încetarea, prin demisie, a mandatului de consilier local a lui Chiriac Doru-Petru din partea PD-L; cel privind validarea mandatului de consilier local a lui Rogozan Florin Grigore, din partea PD-l; privind desemnarea reprezentanţilor CL al oraşului Năsăud în comisiile de licitaţie pentru achiziţiile publice a bunurilor, serviciilor şi lucrărilor publice, precum şi pentru închirierea, vânzarea şi concesionarea bunurilor din patrimoniul oraşului Năsăud, cel privind modificarea şi completarea HCL privind desemnarea reprezentantului CL Năsăud în Consiliul etic al Spitalului orăşenesc „Dr.George Trifon”; cel referitor la aprobarea schimbării destinaţiei unui teren de fotbal sintetic din incinta Şc. Gen. „Mihai Eminescu” în patinoar, pe perioada de iarnă ş.a.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5