Senatorii puterii şi-au dat cu grebla-n cap

Monica Săsărman, prim-vicepreşedinte PDL BN

Potrivit art. 143 din Constituţia Romaniei, judecătorii Curţii Constituţionale trebuie să aibă pregătire juridică superioară, înaltă competenţă profesională şi o vechime de cel puţin 18 ani in activitatea juridică sau în învăţământul juridic superior.

Dacă despre “înalta competenţă profesională”, chiar senatorul Greblă spunea că “niciodată nu a pledat intr-o instanţă de judecată” întrebat fiind pe postul naţional B1 TV “de câte ori a pledat într-o instanţă de judecată”, în schimb vechimea în activitatea juridică de cel puţin 18 ani lasă de dorit, astfel cum este prezentata în CV (in perioada 1980- 1989 avocat şi 1997- 2000 lector universitar ).

Codul CAEN actualizat 2013 –Activităţi juridice 6910 include: -reprezentarea juridică a intereselor unei părţi împotriva alteia, în faţa instanţelor judecătoreşti sau a altor organisme juridice, prin persoane care sunt membre ale baroului de avocaţi sau sub supravegherea acestora: -consultanţă si reprezentare in procese civile –consultanţa si reprezentare in procese penale –consultanţă si reprezentare in legatura cu litigiile de muncă –consultanţă şi asistenţa generală, redactarea de documente juridice: -clauze de constituire a societăţilor comerciale, acorduri de asociere sau alte documente similare legate de infiinţarea unei societăţi comerciale -brevete si drepturi de autor -redactarea de contracte, testamente, acte de încredinţare etc. -alte activităţi ale notarilor publici, notarilor de drept civil, aprozilor, judecătorilor de instrucţie si birourilor de arbitraje, activitaţi de expertiză criminalistică si expertize tehnice judiciare Această clasă exclude: -activităţile tribunalelor. Această clasă nu include activitatea parlamentară.

Prin urmare, aceasta numire nu reprezintă altceva decât o recompensă pentru prestaţia pe ecranele de televizor şi nu are nicio legătură cu înalta competenţă profesională.

“Aţă după act şi petec după sac” spune un proverb românesc…

Comentarii

17/12/13 12:17
Carcotasul

Doamna Monica, pai dumnevoastra ( personal si cu PDL-ul ) v-ati dat cu "grebla-n cap" si nu invers ... ! Pai onor domnul Zegrean, care n-are nici o experienta judiciara de tip judecatoresc... si n-are ... si n-are... si n-are... ( fiind un fost jurist la o firma fara nici o semnificatie socio-politica ) sa nu le mai enumar, potrivit "doctrinei" dvs a PDL-ului, este astazi... Seful CCR... !
Doamna Monica, sunteti de tot rasul cu articolele si cu interventia Dvs in presa... !

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5