Senatorul CRistian Nicula: termenul de utilizare a primei didactice a fost prelungit până la finalul anului școlar 2026–2027
Prelungirea perioadei de utilizare pentru prima de carieră didactică până la sfârșitul anului școlar și universitar 2026-2027 a fost aprobată de Camera Deputaților, la inițiativa PSD, asta după ce Ordinul cu lista cheltuielilor eligibile a fost publicat cu aproximativ două luni după termenul prevăzut de lege.
"Redăm mândria de a fi profesor! Prima de carieră didactică, în valoare de 1.500 de lei net, a trecut de Parlament. Aproximativ 267.000 de profesori și angajați din învățământ vor beneficia de acest sprijin finanțat din fonduri europene.
La inițiativa PSD, termenul de utilizare a banilor a fost prelungit până la finalul anului școlar 2026–2027. Profesorii nu trebuie să piardă banii din cauza întârzierilor administrative pe care nu le-au provocat.
Investiția în profesori este o investiție în educația copiilor și în viitorul României", au punctat social-democrații, prin senatorul Mircea Cristian Nicula.
***
Potrivit publicației Tribuna Învățământului, banii pentru prima de carieră didactică vor fi dați prin Programul de Educație și Ocupare 2021-2027, derulat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.
Bugetul total, provenit din fonduri europene nerambursabile, este de aproximativ 78,8 milioane de euro.
Prima de carieră didactică, pentru anul școlar/universitar 2025 – 2026, este în valoare de 1.500 de lei și profesorii o vor primi pe suport electronic.
Ministerul Educației estimează că de această primă de carieră didactică vor beneficia 267.000 de persoane, număr rezultat din totalul beneficiarilor primelor de carieră didactică din ultimii doi ani.
Citiţi şi:
- Clasa pregătitoare 2026–2027: când încep înscrierile și câte locuri sunt în școlile din Bistrița-Năsăud
- Director prof. Crina Clapou: Grădinița cu Program Prelungit Nr. 3 Bistrița – reper al implementării cu succes a proiectelor educaționale europene
- Bistrița-Năsăud: Rezultatele admiterii în liceu au fost publicate!
- Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud: Noutăți în învățământul liceal tehnologic și tehnologic dual
- Șapte structuri- școli primare și grădinițe- se închid începând cu anul școlar viitor
























Adaugă comentariu nou