Senatorul Dobra s-a întâlnit cu lideri politici şi guvernamentali de la Chişinău
În perioada 3-6 februarie, senatorul Dorin Dobra a efectuat o vizită de lucru în Republica Moldova, alături de alți cinci colegi senatori. Scopul vizitei a fost acela de a purta discuții cu factori guvernamentali și politici pentru a se informa în privința stării de fapt din Republica Moldova, care a trecut recent printr-o perioadă tensionată, precum și a opțiunii de viitor în privința reformelor necesare din această țară, informează parlamentarul liberal.
„Am avut întâlniri cu președintele Curții de Conturi, domnul Serafim Urecheanu, cu doamna ministru a Educației, Corina Fusu, precum și cu liderul Partidului Liberal, domnul Mihai Ghimpu. Am constatat cu bucurie menținerea opțiunii ferme a tuturor celor întâlniți în privința parcursului european al Republicii Moldova, precum și pentru consolidarea Acordului de Asociere a Republicii Moldova la UE, acord ce stipulează precis relația și orientarea Republicii Moldova”, precizează Dorin Dobra, într-o informare de presă.
Pe parcursul întâlnirilor a fost reiterată necesitatea menținerii direcției proeuropene, precum și adâncirea relațiilor cu România, mai ales în privința împrumutului pe care țara noastră îl poate oferi și a reformelor cerute deja de Guvernul Cioloș.
„În urma vizitei, ni s-a confirmat necesitatea accentuării relațiilor interparlamentare și interguvernamentale dintre România și Republica Moldova, necesitate pe care o vom susține și la nivelul primului-ministru al României, domnul Dacian Cioloș”, arată senatorul Dorin Dobra, vicelider al Grupului PNL din Senatul României.
Citiţi şi:
- Senatorul Dorin Dobra, la întâlnirea cu noul premier al Moldovei, Pavel Filip
- Dorin Dobra: Reîntregirea neamului, pe acelaşi nivel cu integrarea în NATO şi intrarea în UE
- Dorin Dobra: Unirea cu Republica Moldova se poate face şi prin gesturi mici
- Cărţi de la senatorul Dorin Dobra pentru Liceul din Zăicani, Republica Moldova
- Liceul din Zăicani-Republica Moldova, “adoptat” de senatorul Dorin Dobra
Adaugă comentariu nou