Serbările Cetății Ciceului, o istorie păstrată vie de 53 de ediții cu cântec și voie bună!

Serbările Cetății Ciceului sunt o istorie păstrată vie de 53 de ediții cu cântec și voie bună. Preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, şi prefectul Teofil Cioarbă, au dat curs invitaţiei primarului Valentin Mureşan, şi s-au bucurat alături de frumoasa comunitate de tradițiile serbării câmpenești din Poiana Cetății Ciceului.
Liturghia oficiată la Mânăstirea de la Ciceu-Corabia de arhimandritul Dumitru Cobzaru, exarh al mânăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului, a fost începutul unei zile pline de bucurie, sărbătorile comunei Ciceu Mihăiești fiind, de fapt, sărbătorile fiecărui locuitor, un îndemn la binele comun, un impuls la mândria de a fi parte din comunitate, după cum remarca prefectul Teofil Cioarbă.
"Mulțumim artiștilor Nicolae și Nicușor Mureșan, Alina Ceuca, Elisabeta Guzu, Alexandru Potra, Larisa Bozbici, Lucia Sucala, Bianca Borz, Corneliu Pop, Grupului Jijiganii al asociației de la lume adunate și-napoi la lume date din Cluj-Napoca, instructori coregrafi, Daniel Rusu și Corina Cristuțiu, Florin Săsărman, în rolul Petru Rareș, care au însuflețit fortăreața Medievală.
Felicitări, domnului primar, Valentin Mureșan și Consiliului Local, pentru continuitatea în organizarea acestei sărbători câmpenești, care aduce în prim plan frumusețea cetății medievale, importanța ei și istoria pe care o păstrează în autenticitate, an de an!", a transmis preşedintele Emil Radu Moldovan.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5