”Serile de la Casa Poetului”, în antologie
Casa memorială “Andrei Mureșanu”, filială a Bibliotecii Județene George Coşbuc Bistrița-Năsăud, a găzduit, timp de 3 zile, un adevărat marathon al poeziei. Peste 30 de poeți bistrițeni de vârste şi crezuri artistice diferite, s-au întâlnit în miezul verii să citească din creațiile proprii. Casa lui Andrei Mureșanu a fost o adevărată Casă a Poeziei. La iniţiativa scriitorului David Dorian, ”Serile de la Casa Poetului” au fost gândite ca un maraton literar în care poeţi din judeţul Bistriţa-Năsăud să-şi prezinte creaţiile mai vechi sau mai noi, dar şi ca perimetru de întâlnire şi cunoaştere, de solidaritate între creatori şi iubitori de literatură. Anul acesta amnifestarea a fost deschisă și celor care scriu proză, eseu și critică literară. La ediția din acest an au fost prezenţi: Nicolae Avram, Nicolae Bosbiciu, Lucreția Bucur, Ioan Cioba, Icu Crăciun, Melania Cuc, Elena M. Cîmpan, Vasile Dâncu, Suzana Deac, David Dorian, Victoria Fătu Nalațiu, Andreea Gal, Laura Gherman, Menuț Maximinian, Mircea Măluț, Al. C. Miloș, Gheorghe Mizgan, Andrei Moldovan, Liviu Ioan Mureşan, Iacob Naroș, Olimpiu Nușfelean, Maria Olteanu, Traian Parva Săsărman, Iulia Pațiu, Ovidiu Pojar, Ioan Pintea, Virgil Rațiu, Victor Știr, Ștefan Veșcari, Vasile Vidican, Ana Zegrean, Vasile Găurean, Alexandru Uiuiu, Alexandra Andrecuţ, Luana Gâvan, Cristi Boantă şi Karina Hudrea.
Recitalurile susţinute de Lenuța Purja și Florin Săsărman, cu muzică tradiţională şi folk şi de actorul Ciprian Valea din poezii de Villon, Oscar Wilde, Whitman şi Lermontov, au întregit atmosfera de sărbătoare. Moderatorii evenimentului au fost David Dorian coordonatorul manifestărilor) şi Andreea Gal, care au găsit şi de această dată cuvinte potrivite pentru fiecare coleg, fapt pentru care merită felicitaţi. Surpriza vine din partea directorului Bibliotecii Judeţene, scriitorul Ioan Pintea, care se va preocupa de editarea unei antologii cu poeziile citite la cea mai amplă manifestare din municipiu. Cu adevărat, poezia e la Bistriţa.
Adaugă comentariu nou