Becleanul – oraş turistic

Sezonul estival se deschide la Băile Figa printr-un festival al turismului

Becleanul vrea să–şi consolideze poziţia pe harta turistică a zonei, autorităţile locale marcând deschiderea sezonului estival printr-un festival al turismului. Manifestările se vor derula în acest sfârşit de săptămână şi includ spectacole de muzică populară, pop-rock şi „de club”. Promotorii acţiunii lansează şi provocări pentru beclenarii care au …talent.

Astăzi, de la ora 17, pe scena din Piaţa Mare, vor evolua ansamblurile folclorice “Someşul” şi “Someşelul” ale Casei de Cultură din Beclean. De la ora 20.00, va debuta concursul cu şi pentru public „Beclenarii au talent”, seara încheindu-se printr-un concert susţinut de DJ Lady Rush.

Sâmbătă, vor urca pe scenă artiştii de la Ansamblul Folcloric “Cununa Bistriţei”, urmaţi de “Tinere talente”. Distracţia serii va fi asigurată de cei de la Day One, Rockabili, Mossano şi Ella Rosse. Duminică, distracţia se mută la Băile Figa, unde în prezenţa oficialităţilor se va declara deschisă calea la relaxare şi/sau distracţie. Tot aici vor fi premiaţi şi câştigătorii concursului “Vânătoare la ceaun” – ediţia a II-a. Sub egida “Comori de aur – folcorul românesc”, organizatorii vă invită să fiţi părtaşi la un festival de folclor autentic şi parada portului popular. Seara, concertele se vor muta din nou la Beclean, responsabili de distracţie fiind Alyona & DJ Lexya, Studio One şi Deepside Deejays.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5