Sfânta Fecioară se înalţă la ceruri
Mari pelerinaje vor fi, încă de duminică, la mănăstirile ce poartă hramul „Adormirea Maicii Domnului”.
La Mănăstirea Dobric, ceremonialul religios dedicat Maicii Domnului începe duminică, de la ora 20,00, cu Vecernia şi Litia, urmate de la 21,30 de Paraclisul Maicii Domnului şi la ora 23,00 de Prohodul Maicii Domnului, înconjurarea mănăstirii şi citirea Molitfelor Sfântului Vasile cel Mare. Luni dimineaţă, de la 1,30, are loc Utrenia şi Sfânta Liturghie, de la 6,00 – Sfântul Maslu şi Acatistul Adormirii Maicii Domnului, iar de la ora 10,00 – maica stareţă Veronica Monahia ne invită la Sfânta Liturghie oficiată de un sobor de preoţi, în frunte cu episcopul Europei de Nord, Macarie Drăgoi, şi protopopul Becleanului, Doru Zimveliu. Sute de credincioşi vor lua drumul Mănăstirii, cântând “La Dobric în loc de şes, / Maica Sfântă şi-a ales/ Loc curat de mănăstire/ pentru a noastră mântuire”, sau “Am venit măicuţă din nou la Dobric/ Să-ţi cântăm Fecioară cu mare, cu mic/ Am venit Marie să ne întâlnim/ Şi necazul nostru să ţi-l povestim”.
15 august este o zi însemnată pentru creştinătate, zi în care Maica Domnului se înalţă la cer pentru a fi alături de fiul ei. Îndreptându-şi privirea sufletului spre adormirea Sfintei Fecioare, creştinii pot contempla biruinţa spiritului asupra materiei, trupul în totalitate curat al Maicii Sfinte, nefiind dat ţărânii, ci înălţat cu cinste la cereştile lăcaşuri. Arhanghelul Gavriil, cel ce o binevestise odinioară că-L va naşte pe Mântuitorul lumii, îi dă acum de veste Maicii Domnului că a venit vremea strămutării ei la Cer: “Acestea zice Fiul tău: Vremea este a muta pe Maica Mea la Mine. Nu te teme de aceasta, ci primeşte cuvântul cu bucurie, de vreme ce vii la viaţa cea nemuritoare”. Ca şi Fiul mai înainte, Maica Domnului s-a mutat la cer cu trupul ei feciorelnic, iar acolo mijloceşte neîncetat pentru oameni în faţa lui Dumnezeu. Icoana ortodoxă a Adormirii ne-o înfîţişează pe Născătoarea de Dumnezeu întinsă pe un pat, cuprinsă de un somn senin; apostolii se prosternează în jur, iar Hristos, în mijloc, circumscris în nimbul luminos al slavei Sale, îi ţine sufletul în palme. Apostolii i-au pus trupul în mormânt, dar deschizându-l după 3 zile (pentru că şi Toma, care nu fusese de faţă, să se închine trupului preasfânt), ei s-au minunat aflând mormântul gol, doar cu giulgiul rămas drept mărturie.
Citiţi şi:
- Sfânta Fecioară se înalţă la ceruri pentru a fi mijlocitoare între om şi Fiu
- O, Maică prea curată şi pururea fecioară, Marie! Mari pelerinaje la mănăstirile Dobric, Nicula, Rohia
- O, Maică prea curată şi pururea fecioară, Marie! Mari pelerinaje la mănăstirile Dobric, Nicula, Rohia
- Sfânta Fecioară se va înalţa la ceruri
- Am venit Marie să ne întâlnim/ Şi necazul nostru să ţi-l povestim. Episcopul Siluan, din Ungaria, la hramul Mânăstirii Dobric
Adaugă comentariu nou