Sfântul Cleopa de la Sihăstria așezat la sufletele credincioșilor din Parohia Șieu

În ceasul înserării, când parcă toată făptura se așterne spre odihnă, mulțime de credincioși ai parohiei Șieu de pe valea ce poartă același nume, s-au îndreptat spre biserica satului ca în tihnă să afle odihnă sufletelor.
De data aceasta nu a mai fost la altar doar părintele Ioan Creța, blândul lor păstor, ci s-au mai adăugat și părintele Ioan Viorel Gotea de la Parohia Ardan, părintele prof. Lazăr Cozman de la Parohia Sărata, părintele Ovidiu Cimpoieș de la Parohia Posmuș, părintele Florin Gordon de la Parohia Domnești și părintele Aurelian Poptean de la Parohia Mărișelu, preoți ce formează cercul pastoral- misionar Valea Șieului I.
În cadrul slujbei vecerniei cântarea și rugăciunile de mulțumire dar și de cerere au fost pe buzele celor prezenți, pentru ca la final părintele coordonator Aurelian Poptean să prezinte un material pawer point cu titlul " Arhimandritul Cleopa Ilie de ieri, Sfântul cuvios Cleopa de la Sihăstria de azi".
În contextul anului omagial, an comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși romàni din sec. XX și făcând referire mai întâi la îndemnul Sfântului Apostol Pavel consemnat în Epistola către Evrei cap. 13 vers. 7 : "Aduceți-vă aminte de mai marii voștri care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa", materialul a surprins aspecte esențiale din viața și nevoințele sfântului cuvios cât și anumite ziceri și învățături ce au rămas precum un testament pentru cei care doresc a urca pe scara nevoințelor spre cer. Două din aceste ziceri aș vrea să le readuc amintirii : "rabdare , rabdare, rabdare și când se termină din nou rabdare, rabdare, rabdare....." , iar cea de a doua e cumva rugăciune îndemn: "mâncav-ar Raiul să vă mănânce!"
Prezentarea a fost una ce a captat atenția credincioșilor, vădit plăcut surprinși de cele văzute și auzite.
Finalul întregii activități i-a aparținut părintelui paroh Ioan Creța , care a adus mulțumire Bunului Dumnezeu pentru seara petrecută în duh liniștitor de rugăciune și învățare, exprimându-și nădejdea că cele expuse vor fi un imbold pentru curăție, viață creștină și morală aparte iar clipele vremelnice petrecute vor aduce în urma lor veșnicia cu lumina ei sfințitoare. Mulțumirile au fost adresate apoi tuturor părinților prezenți cât și bunilor credincioși, care au înfrumusețat prin participarea lor spațiul sacru făcându-l sanctuar al liniștii eterne și a liniștirii duhului.
În răcoarea serii tomnatice, credincioșii au plecat unul câte unul spre casele lor ducând mesajul evangheliei mântuitoare celor de acasă, iar în urma lor biserica a rămas să adăpostească Sfinții care stând de strajă pe Taborul Șieului, cum am putea denumi fără să greșim după poziționarea geografică biserica, se roagă neîncetat pentru mântuirea tuturor.

Pr. Coordonator Aurelian Poptean.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5