Sfantul Dimitrie Basarabov

A vorbi despre sfinţenie este un lucru pe cât de simplu pe atât de complex,

însă a vorbi despre sfinţi se cuvine a—i pomeni pe toţi cei de au împânzit pământul şi ţărişoara aceasta, între care îl amintim şi pe Sf. Dimitrie Basarabov.

S-a născut în satul Basarabi, aflat la sud de Dunăre, la 2-3 kilometri depărtare de cetatea Rusciuc, pe râul Lomului. Părinţii Sfântului erau ortodocşi, de origine valahă (română), şi se îndeletniceau cu agricultura şi cu creşterea vitelor. Deşi nu s-au păstrat multe documente scrise în legătură cu data naşterii Sfântului Dimitrie, se crede că aceasta s-ar fi întâmplat prin sec. XIII, pe vremea împăraţilor Petru şi Ioniţă Asan ai statului româno-bulgar.

Ocupaţia de bază a tânărului Dimitrie era tot creşterea animalelor, ca şi a părinţilor săi, dar adevărata sa vocaţie era aceea de a-L sluji pe Hristos. De aceea, încă din tinereţe, a intrat în viaţa monahală. Nu putem afirma cu certitudine unde şi-a început viaţa monahală tânărul Dimitrie, dar sunt păreri că acesta ar fi dus o viaţă pustnicească, într-o peşteră ce se afla în apropierea satului său natal, pe marginea Lomului Luând însă în considerare faptul că în prima jumătate a sec al XIII-lea exista o viaţă monahală destul de bine organizată, este foarte probabil ca tânărul Dimitrie să-şi fi început viaţa monahală într-o comunitate monahală mai bine cunoscută, ca de pildă cea de la Basarabi, din sudul Dobrogei (Sciţia Mică). Este posibil ca supranumele de Basarabov să i se fi dat în legătură cu această mânăstire, astfel de numiri întâlnindu-se şi în cazul altor mari nevoitori ai vieţii noastre monahale: Nicodim de la Tismana, Daniil Sihastrul, Paisie de la Neamţ, Calinic de la Cernica, etc. Ca atare, marii monahi au rămas cunoscuţi în Biserică nu prin numele locului de naştere, ci prin numele locului unde s-au nevoit, închinându-şi viaţa Domnului.

Despre chipul nevoinţelor sale, despre data trecerii la cele veşnice, despre locul în care s-a întâmplat aceasta, despre cei ce l-au însoţit sau nu pe ultimul său drum, cât şi despre locul mormântului său nu există nici un fel de date. Doar cântările Bisericii vorbesc despre nevoinţele acestui Sfânt: „Ca un înger pe pământ viaţa ţi-ai săvârşit, în post şi rugăciune ziua şi noaptea petrecând, ca să înfrângi pornirea ispitelor cu care te-ai luptat, ca un ostaş adevărat al lui Dumnezeu, a cărui voie ai împlinit-o din tinereţe, Dimitrie, şi toate întunecime le-ai socotit. Pentru aceasta şi noi cu credinţă te lăudăm şi te slăvim”

Moaştele Sfântului aveau să fie descoperite în mod minunat, atunci când au crescut apele Lomului, surpând intrarea în peştera Sf. Dimitrie. O copilă bolnavă a avut o viziune despre locul unde se aflau moaştele Sfântului, viziune pe care a povestit-o părinţilor. Aceştia au anunţat preoţii Bisericii, care adunându-se cu sobor mare la locul indicat de copilă, au descoperit acolo, în albia râului, moaştele întregi ale Sfântului.Ca mărturie a revărsării Duhului Sfânt asupra Sfântului stă vindecarea acelei copile bolnave, prin atingerea cu credinţă a sa de moaştele Sfântului.

De acolo, sfintele moaşte au fost duse cu cinste la biserica din satul său natal, unde au stat, fiind cinstite cu evlavie, până în anul 1774, când, datorită invaziei armatelor otomane, ele au fost luate şi trecute Dunărea, la români, cu scopul de a fi duse în Rusia. Însă, la Bucureşti, un creştin cu inimă aleasă, anume Hagi Dimitrie, a intervenit pe lângă autorităţile militare ruseşti, aflate în acel moment la sud de Dunăre, pentru a dărui aceste sfinte moaşte românilor, având în vedere că Sfântul Dimitrie era de neam vlah. Autorităţile ruseşti au fost de acord, totuşi s-au învoit ca măcar mâna dreaptă a Sfântului să ajungă la Kiev, unde se crede că se păstrează şi astăzi în Lavra Pecerska.

În acest fel, sfintele moaşte au fost aduse la Bucureşti, întâmpinate cu mare alai, de toţi credincioşii şi clericii bucureşteni, în frunte cu mitropolitul Grigorie al Ţării Româneşti. Ele au fost aşezate în catedrala mitropolitană, astăzi actuala catedrală patriarhală, unde şi astăzi moaştele Sfântului Dimitrie sunt izvor de binecuvântare duhovnicească. Sfântul a fost declarat ocrotitor al Bucureştiului, iar harul său s-a făcut simţit şi prin numeroasele vindecări ce s-au petrecut la racla sa.

Luând în seamă aceste daruri dumnezeieşti ale Sfântului Dimitrie, Biserica Ortodoxă îl socoteşte pe bună dreptate doctor iscusit al bolnavilor, izbăvitor al celor chinuiţi de duhuri necurate, , întăritor al bătrânilor, învăţător al celor tineri, mângâietor al celor întristaţi, grabnic ascultător al celor ce se roagă, izbăvitor al celor ce sunt în primejdii, , sprijinitorul întregii creştinătăţi, precum şi ocrotitorul ţării noastre.

Pentru rugăciunile sfântului tău Doamne miluieşte-ne şi ne mântuieşte.

Pr. Aurelian Poptean, Marişelu