Sfântul Dimitrie cel Nou de la Bucureşti, sfântul desculț

Sfântul Dimitrie cel Nou de la Bucureşti, a cărui prăznuire o avem astăzi și în fiecare an la data de 27 octombrie, era de la sudul Dunării, născut într-un sat neînsemnat cu numele de Basarabov.S-a născut în timpul împăraților româno-bulgari Petru și Ioniță Asan (secolele Xll-Xlll) Fiind sărac la părinţii săi şi neavând cu ce se hrăni, multă vreme în tinereţile sale a păscut vitele acelui sat, ducând o viaţă singuratică de rugăciune şi înfrânare. Umblând însă odată cu vitele prin iarba deasă a câmpului, a călcat cu piciorul, din nebăgare de seamă, un cuib de păsărele, strivind puişorii dintr-însul. Atât de mâhnit a rămas tânărul Dimitrie pentru moartea acestor nevinovate făpturi ale lui Dumnezeu, încât a hotărât să pedepsească piciorul vinovat pentru omorul fară voie: trei ani l-a ţinut desculţ, iarna şi vara, târându-l prin arşiţa verii şi zăpada iernii, prin buruieni şi colţuri de stânci şi facându-l să sângereze adesea din cauza rănilor şi a bătăturilor. Mai târziu, dorind să se desăvârşescă pe sine în viaţa cea după Dumnezeu, a lăsat îndeletnicirea de păzitor de vite şi, căutând singurătatea, s-a retras la o mănăstire ce era într-o peşteră, pe malurile de piatră ale râului Lom, nu departe de satul Basarabov.Acolo cuviosul a primit schima monahală, acolo a început a trăi în cele mai aspre nevoinţe pustniceşti, acolo a ajuns în scurtă vreme la o viaţă desăvârşită, prin privegheri de toată noaptea, prin post aspru şi metanii, prin rugăciuni neîncetate şi lacrimi, prin multă sărăcie şi adânc de smerenie. Simţindu-şi dinainte sfârşitul, Cuviosul s-a ascuns, neştiut de nimeni, între două pietre mari, pe marginea unui râu ce se chema Lomul şi acolo şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Multă vreme trupul său nu a putut fi aflat. Dar odată, venind apa râului mare, a rupt malurile sale şi s-au risipit şi cele două pietre cu moaştele Cuviosului în apă, unde au stat neştiute, ascunse în prun­diş, până au fost aflate printr-o minune ca aceasta: era în partea locului un om care avea o copilă bolnavă de duh necurat. Deci, într-o noapte s-a arătat Cuviosul Dimitrie în vis copilei şi i-a zis:"De mă vor scoate părinţii tăi din apă - arătându-i şi locul - eu te voi tămădui pe tine!" Şi îndată copila a spus tatălui ei, care, adunând mai mulţi preoţi, a plecat la locul arătat şi a aflat comoa­ra cea ascunsă şi nepreţuită, adică sfintele moaşte întregi şi neputrezite ale Sfântului Dimitrie. Deci, luându-le, le-a dus în satul Basarabov şi multe minuni de vindecare se făceau prin ele, celor ce veneau acolo cu credinţă. Auzind despre aceasta domnul Valahiei, a dorit să le aducă cu mare cinste în Ţara Românească, ca să le aibă spre ajutor şi mângâ­iere. Deci, trimiţând câţiva boieri şi preoţi la Basarabov, aceştia au încercat să aducă moaştele Cuviosului peste Dunăre, dar nu au putut, căci sfântul nu a voit să părăsească satul său. Auzind de aceasta, domnul a poruncit să se facă, cu a sa cheltuială, o frumoa­să biserică în Basarabov deasupra moaştelor Sfântului Dimitrie.Între anii 1769-1774, fiind război între ruşi şi turci, un general, anume Petru Salticov, din partea armatelor ruseşti, a trecut Dunărea şi a ocupat o mare parte din părţile Bulgariei, printre care şi Basarabovul. Apoi auzind de moaştele Cuviosului, a poruncit să le trimită în ţara sa. Dar un oarecare locuitor român cu numele Hagi Dimitrie, fiind foarte credincios, s-a rugat de acel general să le dea Ţării Româneşti, ca despăgubire pentru mulţimea pagubelor de război. Şi aşa, sfintele moaşte ale Cuviosului părin­telui nostru Dimitrie, au ajuns în pământul ţării noastre şi au fost aşezate în biserica Mitropoliei din Bucureşti, în anul 1773, fiind primite cu mare evlavie de mitropolitul Grigorie şi de mulţimea credincioşilor.   

     Documentele vremii menţionează că moaștele Cuviosului au fost furate, apoi, printr-o minune, au fost recuperate. Întâmplarea s-a petrecut în luna februarie în anul 1915, în timpul primului război mondial. Într-o noapte, pe la ora două, bulgarii au spart uşa Catedralei Patriarhale şi au luat racla cu moaştele Cuviosului. Ca prin minune, o ceaţă densă se aşternuse peste Bucureşti, iar fugarii au rătăcit drumul şi n-au reuşit să iasă din Capitală. Imediat au fost anunţate autorităţile, care au relatat furtul moaștelor generalului neamţ Zack. Acesta a intervenit şi a oprit convoiul bulgarilor. Moaştele au fost recuperate şi, în ziua următoare, acestea au fost depuse din nou în Catedrala Patriarhală.Este considerat ca fiind ocrotitorul Bucureștiului,iar procesiunea cu sfintele sale moaște de-a lungul timpului au făcut minuni,în viața românilor.În Pisania Mitropoliei Române este menționată întâmplarea din anul 1815 când  racla cu moaşte a fost scoasă în procesiune pe străzile Bucureştiului, la insistența domnitorului Caragea. Acesta spera să oprească epidemia de ciumă, răspândită în toată țara. Și minunea s-a împlinit.În anul 1831, crezând în puterea moaștelor, generalul Paul Kiseleff a solicitat clericilor ca moaştele Cuviosului să fie scoase din nou în procesiune în Bucureşti. În acel an, epidemia de holeră făcea ravagii în ţară.  Și Cuviosul i-a  scăpat din nou  de necez pe români.Cuviosul Dimitrie a venit în ajutorul românilor şi în timpul secetei din anul 1827, în vremea domnitorului Grigore Ghica. Atunci,  racla cu moaştele Cuviosului, însoţită de preoţi şi de credincioşii Capitalei, a fost purtată prin Bucureşti. Deoarece domnitorul Ghica credea în puterea făcătoare de minuni a moaştelor s-a rugat alături de credincioşi ca Sfântul să aducă ploaia. Şi, la scurt timp a căzut o ploaie binefăcătoare peste ţară. Să ne rugăm și să-l cinstim,să-l cinstim și să ne rugăm sfântului Dimitrie cel Nou și să zicem în filă de acatist: Bucură-te, cel ce ești om ceresc;Bucură-te, cel ce ai fost înger pământesc;Bucură-te, cel ce câștigi tuturor pocăință ca să se mântuiască; Bucură-te, făcătorule de minuni, Sfinte Părinte Dimitrie! Amin!