Părintele Vasile Beni: Sfântul Dimitrie cel Nou de la București, numit și sfântul desculţ

,,Odată, pe când păştea vitele satului Basarabov, a călcat cu piciorul într-un cuib de pasăre şi din greşeală a omorât puişorii. Mustrat de conştiinţă, şi-a pedepsit piciorul vinovat şi nu l-a mai încălţat trei ani de zile, umblând cu el desculţ vară şi iarnă, răbdând cu bărbăţie gerul iernii şi loviturile pietrelor”.

Dragii și bunii noștri credincioși!

      Aruncându-ne privirea asupra calendarului nostru creștin, observăm că în fiecare zi se pomenesc unul sau mai mulți sfinți.  Despre sfinţi şi sfinţenie oamenii şi-au făcut diverse păreri.  Poate mulţi dintre noi înclinăm să credem că sfinţii sunt doar cei care fac minuni sau pustnicii. Dar dacă ne aruncăm privirea asupra calendarului, observăm că se pomenesc: cuvioşi, mucenici, militari, conducători, păcătoşi - şi exemplele ar putea continua. Am putea spune că sfinţi au existat şi există în istorie de toate categoriile: învăţaţi şi neînvăţaţi, bogaţi şi săraci.

      Este bine să ne amintim că un sfânt este un  om care face binele şi îl recunoaşte pe Dumnezeu ca stăpân al vieţii.  Un sfânt este un om cu viaţă aleasă, fără să aibă conştiinţa că este mai bun decât alţii. Sfinţii l-au iubit, mărturisit şi urmat pe Dumnezeu.

       Sfinţii sunt cei care alcătuiesc biserica triumfătoare - iar a fi sfânt după cea mai simplă definiţie înseamnă a fi liber de păcate, a birui orice ispită, a rămâne curat, a te păzi şi a nu face, sub nicio formă răul nimănui.

    Sfântul Dimitrie cel Nou de la Bucureşti, a cărui prăznuire o avem în fiecare an la data de 27 octombrie, era de la sudul Dunării, născut într-un sat cu numele de Basarabov.

    S-a născut în timpul împăraților româno-bulgari Petru și Ioniță Asan (secolele Xll-Xlll). Fiind sărac la părinţii săi şi neavând cu ce se hrăni, multă vreme, în tinereţile sale, a păscut vitele acelui sat, ducând o viaţă singuratică de rugăciune şi înfrânare.

     Umblând însă odată cu vitele prin iarba deasă a câmpului, a călcat cu piciorul, din nebăgare de seamă, un cuib de păsărele, strivind puişorii dintr-însul. Atât de mâhnit a rămas tânărul Dimitrie pentru moartea acestor nevinovate făpturi ale lui Dumnezeu, încât a hotărât să pedepsească piciorul vinovat pentru omorul fară voie: trei ani l-a ţinut desculţ, iarna şi vara, târându-l prin arşiţa verii şi zăpada iernii, prin buruieni şi colţuri de stânci şi făcându-l să sângereze adesea din cauza rănilor şi a bătăturilor.

        Dorind să se desăvârşescă, s-a retras la o mănăstire ce era într-o peşteră pe malurile de piatră ale râului Lom, nu departe de satul Basarabov.

      Simţindu-şi dinainte sfârşitul, Cuviosul s-a ascuns, neştiut de nimeni, între două pietre mari, pe marginea unui râu ce se chema Lomul şi acolo şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

       Era în partea locului un om care avea o copilă bolnavă de duh necurat. Într-o noapte s-a arătat Cuviosul Dimitrie în vis copilei şi i-a zis:,,De mă vor scoate părinţii tăi din apă - arătându-i şi locul - eu te voi tămădui pe tine!"

       Şi îndată copila a spus tatălui ei care, adunând mai mulţi preoţi, a plecat la locul arătat şi a aflat comoa­ra cea ascunsă şi nepreţuită, adică sfintele moaşte întregi şi neputrezite ale Sfântului Dimitrie.

 Deci, luându-le, le-a dus în satul Basarabov şi multe minuni de vindecare se făceau prin ele, celor ce veneau acolo cu credinţă.

    Între anii 1769-1774, fiind război între ruşi şi turci, un general, anume Petru Salticov, din partea armatelor ruseşti, a trecut Dunărea şi a ocupat o mare parte din părţile Bulgariei, printre care şi Basarabovul. Apoi auzind de moaştele Cuviosului, a poruncit să le trimită în ţara sa. Dar un oarecare locuitor român cu numele Hagi Dimitrie, fiind foarte credincios, s-a rugat de acel general să le dea Ţării Româneşti, ca despăgubire pentru mulţimea pagubelor de război. Şi aşa, sfintele moaşte ale Cuviosului părin­telui nostru Dimitrie au ajuns în pământul ţării noastre şi au fost aşezate în Biserica Mitropoliei din Bucureşti, în anul 1773, fiind primite cu mare evlavie de mitropolitul Grigorie şi de mulţimea credincioşilor.   

     Documentele vremii menţionează că moaștele Cuviosului au fost furate, apoi, printr-o minune, au fost recuperate. Întâmplarea s-a petrecut în luna februarie în anul 1915, în timpul primului război mondial. Într-o noapte, pe la ora două, bulgarii au spart uşa Catedralei Patriarhale şi au luat racla cu moaştele Cuviosului. Ca prin minune, o ceaţă densă se aşternuse peste Bucureşti, iar fugarii au rătăcit drumul şi n-au reuşit să iasă din Capitală. Imediat au fost anunţate autorităţile, care au relatat furtul moaștelor generalului neamţ Zack. Acesta a intervenit şi a oprit convoiul bulgarilor. Moaştele au fost recuperate şi, în ziua următoare, acestea au fost depuse din nou în Catedrala Patriarhală.

    Este considerat ca fiind ocrotitorul Bucureștiului, iar procesiunea cu sfintele sale moaște de-a lungul timpului au făcut minuni, în viața românilor. În Pisania Mitropoliei Române este menționată întâmplarea din anul 1815 când  racla cu moaşte a fost scoasă în procesiune pe străzile Bucureştiului, la insistența domnitorului Caragea. Acesta spera să oprească epidemia de ciumă, răspândită în toată țara. Și minunea s-a împlinit. În anul 1831, crezând în puterea moaștelor, generalul Paul Kiseleff a solicitat clericilor ca moaştele Cuviosului să fie scoase din nou în procesiune în Bucureşti.  În acel an, epidemia de holeră făcea ravagii în ţară.  Și Cuviosul i-a  scăpat din nou  de necaz pe români.

     Cuviosul Dimitrie a venit în ajutorul românilor şi în timpul secetei din anul 1827, în vremea domnitorului Grigore Ghica. Atunci,  racla cu moaştele Cuviosului, însoţită de preoţi şi de credincioşii Capitalei, a fost purtată prin Bucureşti. Deoarece domnitorul Ghica credea în puterea făcătoare de minuni a moaştelor s-a rugat alături de credincioşi ca Sfântul să aducă ploaia. Şi, la scurt timp a căzut o ploaie binefăcătoare peste ţară. 

    Să ne rugăm și să-l cinstim, să-l cinstim și să ne rugăm Sfântului Dimitrie cel Nou și să zicem în filă de acatist: ”Bucură-te, cel ce ești om ceresc; Bucură-te, cel ce ai fost înger pământesc; Bucură-te, cel ce câștigi tuturor pocăință ca să se mântuiască; Bucură-te, făcătorule de minuni, Sfinte Părinte Dimitrie!” Amin.

 Tuturor sărbătoriților vă dorim ani mulți și binecuvântați și să nu uităm ca sus să avem inimile!

Pr. Vasile Beni