Şi după moarte lângă fiul meu! Sau postul negru de 33 de zile
Aşa cum Dumnezeu nu l-a părăsit niciodata pe Iisus, la fel şi un om la origine de pe meleagurile noastre, din Diaspora româna din Belgia, a simţit acelaşi lucru pentru fiul lui aflat după gratii într-o închisoare belgiană. Românul nostru a ţinut un post negru de 33 de zile, în care el a supravieţuit doar cu apă. Minunea a facut ca fiul aflat după gratii să simtă că acolo înîinchisoare el are o legatură extrem de specială cu Dumnezeu încât el simte că în fiecare zi se purifică de păcatele lui.
Şi după moarte lângă fiul meu! Sau postul negru de 33 de zile
Atâta putere şi înţelepciune simt de sus,
Şi reuşesc să iau din cer o rază de soare,
Şi mă gândesc plângând la viaţa lui Iisus,
Cum a simţit când El a fost în închisoare?!
Eu mi-aş dori să fiu Eu în loc la fiul meu,
Acolo după gratii unde se face dreptate!?
Eu nu cred în nimic decât în Dumnezeu,
El l-a închis pe fiul meu să îi dea divinatate.
În suflet de copil mă simţeam Moldovean,
Dar la origine coc ca un neînţeles Oltean,
Dar Hasem mi-a schimbat imediat soarta,
Ca să decid atent şi agale ca un Ardelean.
În fiecare noapte tu vii în vis şi mă întrebi,
"Am primit iubire când am fost un bebeluş?"
Şi eu mă trezesc brusc lângă alţi trei copii,
Şi plâng şi mă joc cu animalele lor din pluş.
Îmbrăcat în pijama dor apă beau de 33 de zile,
Mă rog, strig, să pot după gratii să te luminez,
Te iubesc mai mult decât eu mă iubesc pe mine,
Şi cad jos! Sufletul de muritor îl conştientizez!
© Daniel Cătinean | Bruxelles
Citiţi şi:
- Pr. Vasile Beni: Deși nu Îl vedem pe Hristos cu ochii trupești, prin credință Îl simțim prezent în lume și în viața noastră
- Pr. Vasile Beni, la Duminica Tomii: Credința nu este o vedere fizică, trupească, prin simțuri, ci este o vedere spirituală!
- Pr. Vasile Beni: Dacă cred că există Dumnezeu şi El nu există, n-am pierdut nimic. Dar dacă nu cred că există şi El există cu adevărat, atunci am pierdut totul (Blaise Pascal)
- Maicutele de la Salva se vor ruga pentru Gigi Becali
- O minune în viaţa unui tânăr din Ocniţa, stabilit în Spania, după ce a aprins a şaptea lumânare pentru tatăl său, răpus de Covid!
Comentarii
Dumnezeu sa binecuvanteze pe tata si pe fiu!
Adaugă comentariu nou