Și … totuși, nu peste mult timp, urnele ne vor spune multe
Marcus Porcius Cato (234-149 î.Hr.), supranumit și Cato cel Bătrân, o fost mult timp membru al Senatului roman pentru că era un om înțelept, bun patriot, avea o comportare democratică, lupta împotriva corupției, a celor corupți și vicioși. De numele său se leagă distrugerea puternicei cetăți Cartagina, din nordul Africii, distrugere făcută de fapt de Scipio Africanul. Cunoscând puterea ei, Cato cel Bătrân, s-a străduit, în calitate de senator, să convingă pe cât mai mulți colegi, de necesitatea distrugerii acestei cetăți, folosind mai multe metode. Astfel, când s-a încheiat o ședință a Senatului, el a aruncat în fața membrilor săi un pumn de măsline spunând că ele au fost culese acum 3 zile din grădinile din jurul Cartaginei, vrând prin aceasta să arate cât de aproape de Roma este pericolul pe care îl reprezintă această cetate pentru romani. Dar, mai ales, în toate discursurile sale, indiferent de subiectul lor, la sfârșit afirma –„Și totuși, pe lângă toate acestea, sunt de părere că trebuie să nimicim Cartagina ! (Ceterum censeo Carthaginem esse deleandam”. Strădaniile sale au dat rezultate, romanii conduși de Scipio Africanul au înfrânt rezistența cartaginezilor, au distrus cetatea, iar teritoriile sale au fost incluse în statul roman.
Dacă facem un salt istoric în timpurile prezente, ușor putem constata, că acum confruntările se desfășoară între partide politice și personalități aflate în fruntea acestora. Cred că mulți cetățeni români, atât din țară cât și din diasporă, au auzit afirmația ce prezenta, ca o mare realizare faptul că a fost înlăturat de la conducerea României un guvern și un partid, că se va acționa în continuare pentru distrugerea partidului, chiar dacă el reprezintă milioane de români.
Nu se ia în considerare semnificația proverbului „Cine seamănă vânt, culege furtună!”.
Și … totuși, nu peste mult timp, urnele ne vor spune multe.
Prof. Rus Augustin
Comentarii
Bistriță de struți și creți
Repugnată-n cântăreți,
Bistriță, strict imbecilă
Ce votează cu Dăncilă,
Razii-camarazi și pene
Aghesmuind arteziene,
De la Matei spre Tihuța
Pleacă lingăi cu periuța,
Și de la Beclean la Șanț,
Suci și deneși fac bilanț,
Iar de la Teaca la Zagra,
Ne joacă la alba-neagra.
Prietene, cât mai discuți
Bistrița de creți și struți?
Prietene, cât mai regreți
Bistrița de struți și creți?
Adaugă comentariu nou