Tenacitate romană

Îndelungata istorie a Romei antice (de peste 14 secole), ne dă multe exemple de tenacitate deosebită, prin care conducători din diferite perioade, soldați, oameni simpli proveniți din diferite categorii sociale, au dat dovadă de o tenacitate ce ar putea constitui un exemplu pentru zilele noastre.
De o tenacitate deosebită au dat dovadă romanii în timpul îndelungatelor războaie (264-146 î.Hr.) pe care le-au purtat cu cartaginezii, pe care îi numeau puni, de aceea ele au rămas în istorie sub numele de războaie punice.
Cartagina a fost o colonie întemeiată de fenicienii din Tyr la începutul sec.VIII Î.Hr. în nordul Africii, în apropierea orașului Tunis de azi. Ea a prosperat rapid datorită comerțului maritim, ajungând cel mai important oraș din zona mediteraneană, după Alexandria din Egipt. Cartaginezii, au întemeiat la rândul lor colonii în Sicilia, Sardinia, Corsica, Insulele Baleare, , pe coasta sudică a Peninsulei Iberice și nordul Africii. În politica lor de expansiune, romanii ajung în conflict cu cartaginezii, încercând să-și înlăture rivalul conform lozincii lui Marcus Porcius Cato cel Bătrân („Ceterum censeo Carthaginem esse delendam” - Mai ales eu sunt de părere că trebuie distrusă Cartagina). A fost nevoie de trei războaie (264-241 î.Hr. primul război, 218-201 î.Hr. al doilea război, 149-146 î.Hr. al treilea război), pentru ca romanii să cucerească și să distrugă Cartagina. Au fost conflicte sângeroase și de lungă durată, în care romanii au suferit multe înfrângeri, cele mai mari în timpul celui de-al doilea război, când cartaginezii au avut conducător pe Hanibal (247-183 Î.Hr.), unul dintre cei mai de seamă generali ai antichității. Acesta a reușit să ajungă în Peninsula Italică cu o puternică armată înfrângând pe romani în bătălia de la Lacul Trasimenus (217 î.Hr.) și mai ales la Cannae, unde romanii suferă cea mai gravă înfrângere din istoria lor, lăsând pe câmpul de bătălie 50.000 de morți. Greșeala lui Hanibal este că nu atacă Roma și își stabilește cartierul general la Capua, așteptând ajutoare. Acestea sunt surprinse de romani în sudul Spaniei și nimicite, iar capul conducătorului , înfipt într-o suliță, aruncat în tabăra cartaginezilor. Hanibal își dă seama de gravitatea situației în care se află, și primind și vești că romanii au debarcat o armată în Africa, prin manevre abile, reușește să debarce și el cu armata ce o mai avea, în Africa. În bătălia de la Zama (202 î.Hr.) cartaginezii sunt înfrânți de către armata romană condusă de Publius Cornelius Scipio. Învingătorii pun condiții de pace foarte grele, pe care cartaginezii, neavând ce face, le acceptă. Treptat însă, ei se refac și din nou prezintă un obstacol pentru romani. Ca să convingă Senatul cât de aproape este pericolul pe care îl reprezintă din nou Cartagina, un senator aruncă în fața membrilor săi un pumn de măsline spunând că acestea au fost culese doar cu trei zile în urmă din grădinile Cartaginei . Ca să îl înlăture, romanii debarcă două armate în apropierea Cartaginei. Simțind pericolul, cartaginezii încearcă o înțelegere dar condițiile puse de romani sunt inacceptabile și hotărăsc să se apere. După un asediu de aproape trei ani, romanii reușesc să pătrundă în cetate, omoară sau vând ca sclavi populația, distrug cetatea și ară cu plugul pe locul ei. Teritoriile stăpânite de cartaginezi intră în componența statului roman. Cu tenacitate, romanii și-au înlăturat pentru totdeauna un puternic rival.
Din măreția de odinioară a Cartaginei, se mai păstrează azi doar câteva vestigii la marginea orașului Tunis din Tunisia.