FASCINANTA LUME ANTICĂ

Prof. Rus Augustin, Școala Gimnazială Budești

La o distanță de timp de peste un mileniu și jumătate, lumea antică ne fascinează și azi, pe mulți dintre contemporani, prin cultura materială și spirituală creată, prin evenimentele și personalitățile istorice participante.
Apropiindu-ne de „idele lui martie” ne putem aminti de Gaius Iulius Cezar (100 – 44 î.Hr.) care a fost un reprezentant de seamă al civilizației romane, privită din punct de vedere politic, militar, cultural, etc. din sec. I î.Hr. dar și de contemporanii săi, Vercingetorix (82-46 î.Hr) care a fost conducătorul galilor și de Burebista (82 – 44 î. Hr.) conducătorul geto-dacilor.
Izvoarele istorice scrise și arheologice ne spun despre Gaius Iulius Cezar că a fost un lider politic și militar cu rol important în instaurarea dictaturii la Roma, în lichidarea democrației Republicii și instaurarea Imperiului Roman, că și-a dominat aliații și ulterior adversarii politici și militari, Crassus și Pompeius , că a reușit prin acțiuni militare deosebite să cucerească Galia și alte teritorii, că la trecerea râului Rubicon în 10/11 ian. 49 î.Hr. în fruntea armatelor ar fi rostit celebrele cuvinte „Alea jacta est”(zarurile au fost aruncate) iar la înfrângerea unor revolte din anul 47 î.Hr. din Asia, „veni, vidi, vici”(am fost, am văzut, am învins) . În culmea gloriei sale ar fi plănuit două campanii militare, una împotriva parților și alta împotriva lui Burebista conducătorul puternicului stat al geto-dacilor, campanii pe care nu le-a mai întreprins deoarece la 15 martie anul 44 î.Hr. a căzut victimă unui complot organizat de adversarii săi politici în frunte cu fiul său Brutus și cărora le-a mai putut spune „Et tu Brute”( și tu fiul meu Brutus).
Poate că personalitatea lui Gaius Iulius Cezar nu ar fi ieșit așa de mult în evidență dacă nu ar fi avut adversari externi de o mare valoare. Unul dintre ei este conducătorul galilor – Vercingetorix – ( cca82 – 46 î.Hr.), un tânăr nobil din Gergovia, provincia Arveni ,care a reușit să adune sub comanda sa o puternică armată cu care s-a luptat cu legiunile romane timp de 8 ani, până când în bătălia de la Alesia a fost în sfârșit înfrânt și capturat de romani care l-au luat prizonier, l-au închis și l-au suprimat în anul 46 î.Hr.
Un alt contemporan cu Iulius Cezar, a fost întemeietorul regatului geto-dacilor Burebista și conducătorul acestuia între anii 82 – 44 î Hr. Conform informațiilor provenite de la Strabon, Burebista „ ajuns în fruntea neamului său care era istovit de războaie dese, … l-a înălțat atât de mult prin exerciții, abținere de la vin și ascultare față de porunci, încât în câțiva ani a făurit un stat puternic și a supus geților cea mai mare parte a populațiilor vecine , ajungând să fie temut și de romani, deoarece trecea neînfricat Istrul și prăda Thracia până în Macedonia și Ilyria . A pustiit astfel pe celții care se amestecau cu tracii și illyrii, iar pe boii, care se aflau în ascultarea lui Critasiros, precum și pe taurisci, i-a șters de pe fața pământului”. Întinderea teritorială și puterea militară a regatului condus de Burebista a atras atenția romanilor de la care Burebista aștepta recunoașterea stăpânirii asupra teritoriilor nou cucerite. S-a ajuns astfel la o alegere dificilă pentru Burebista deoarece romanii aveau în acel timp doi lideri politici și militari remarcabili, Cezar și Pompeius. Burebista a ales să stabilească o înțelegere cu Pompeius, acesta a fost însă înfrânt de Cezar la Pharsalus în anul 48 î.Hr. și ca să se răzbune, Cezar se pregătește să desfășoare o campanie militară împotriva lui Burebista iar în acest scop a concentrat în Illyria 16 legiuni și 10.000 de călăreți. Această confruntare militară nu a mai avut loc deoarece Gaius Iulius Cezar este asasinat, aceeași soartă o are probabil și Burebista.
Amintindu-ne de acele vremuri( de la care au trecut 2060 de ani) poate că îi dăm dreptate marelui orator Cicero care spunea „ O tempora, o mores” ( O timpuri, o moravuri).

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5