Să pomenim pe întemeietori

În spațiul carpato-danubiano-pontic, mai ales după anul 106 d.Hr., s-au produs schimbări importante demografice, militare, economice, culturale etc. datorate în primul rând victoriei armatelor romane conduse de împăratul Traian (98 – 117 d.Hr.) asupra statului geto-dacilor condus de regele Decebal (87 - 106 d.Hr.). Confruntarea dintre romani și geto-daci a durat peste un sfert de secol (80 – 106 d.Hr.), intensitatea cea mai mare a acestei confruntări a fost atinsă atunci când la conducerea Imperiului Roman a ajuns Traian despre care istoricul Dio Cassius ne spune că „era un om cu totul deosebit, mai ales prin simplitatea moravurilor sale. Avea un trup vânjos și înfrunta toate greutățile cot la cot cu ceilalți iar cu sufletul era la înălțime, deoarece nu se lăsa purtat de îndrăzneala tinereții (începuse să domnească de la vârsta de 42 de ani), dar nici împiedicat de bătrânețe. Nu invidia, nici nu nedreptățea pe nimeni, ci dimpotrivă, îi onora pe toți cei buni și-i înălța în demnități, de aceea nici nu se temea și nici nu ura pe nimeni … . Lua parte la vânătorile organizate de cetățeni, la ospețele acestora unde … bea vin până se sătura, fără a se îmbăta, iar la petrecerile sale niciodată nu vătăma pe nimeni. Nu-și pleca urechea la intrigi și nici nu cădea pradă mâniei. Se feri de a acapara bunurile altora și a face onoruri nedrepte”. Pentru aceste calități, septuagenarul împărat Marcus Cocceius Nerva, care nu avea urmași, l-a desemnat drept succesor al său prin adopțiune în anul 97 d.Hr. pe Traian care „era soldat ca și tatăl său, un soldat ajuns general și apoi guvernator de provincie, dar care rămânea încă tot omul din popor, răbdător la muncă, întârziind bucuros la plăcerile trupului, cu nesfârșit respect pentru străluciții senatori ai Romei, pentru arta cuvântului la Roma”.(V. Pârvan). După ce a preluat frâiele puterii, a analizat realist posibilitățile militare ale armatei, a elaborat o strategie, a argumentat economic viitoarea acțiune, Traian s-a hotărât să cucerească regatul dacilor condus de către Decebal despre care același Dio Cassius ne spune că ”… era foarte priceput în ale războiului și iscusit la faptă, știind să aleagă prilejul pentru a-l ataca pe dușman și a se retrage la timp, abil în a întinde curse, viteaz în luptă, știind a se folosi cu dibăcie de o victorie și de a scăpa cu bine dintr-o înfrângere, pentru care lucru a fost mult timp un potrivnic de temut pentru romani”. Au fost nevoie de două campanii militare organizate de Traian între anii 101 – 102 d.Hr. și 105 – 106 d.Hr. pentru a supune puternicul regat al geto-dacilor și a-l înlătura ca rival pe Decebal. Superioritatea numerică a soldaților romani, dotarea acestora cu tehnica militară a timpului care era cea mai avansată, experiența atâtor campanii militare, geniul arhitectului Apolodor din Damasc ce a reușit să înfingă în apele Danubiului între anii 103 -104 d.Hr.20 de picioare de piatră peste care să arunce o dantelărie din lemn și să construiască astfel un pod trainic peste care să treacă în siguranță armata romană dar și bogățiile din noua provincie inclusă între granițele Imperiului Roman.
Confruntarea dintre cei doi „mari căpitani ai lumii antice”( după aprecierea istoricului D. Tudor) a avut un învins – DECEBAL – care a avut curajul și tăria de caracter, atunci când a fost urmărit și ajuns de cavaleria ușoară romană, să-și pună capăt zilelor, pentru a nu însoți în lanțuri alaiul învingătorului și a fi apoi suprimat, … și un învingător – TRAIAN – care, întors la Roma și-a serbat succesul timp de 123 de zile, a dat ordin arhitectului Apolodor din Damasc să ridice un monument din marmură de Cararra sub forma unui sul înalt de 47 de metri pe care să fie săpate scene din dramaticele confruntări cu geto-dacii , a scris el însuși, după modelul înaintașului Gaius Iulius Cezar, o carte „De bello Dacico”,care nu a ajuns să fie azi cunoscută.
Din împletirea celor două civilizații, romană și geto-dacică, a rezultat una nouă, care a dăinuit în timp în spațiul carpato – danubiano- pontic asemenea unei oaze într-un deșert bântuit de furtuni.