Șieu Măgheruș, în scenariul roșu! Se introduc restricțiile pentru zilele de vineri, sâmbătă și duminică în Monor și Budești!
Lun, 04/26/2021 - 17:00
Șieu Măgheruș în scenariul roșu! Dumitra, Dumitrița, Negrilești, Petru Rareş, Șieu Odorhei, Șintereag, Tiha Bâgăului, în scenariul verde!
Se introduc restricțiile pentru zilele de vineri, sâmbătă și duminică în Monor și Budești!
Conform Hotărârii C.J.S.U. 111/26.04.2021 intră în vigoare următoarele măsuri:
În unitatea administrativ-teritorială Șieu Măgheruș, unde incidenţa cumulată a cazurilor de îmbolnăviri cu Covid-19 în ultimele 14 zile este mai mare decât 3/1000 locuitori:
-se interzice activitatea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și activitatea operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc.
-este interzisă organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte.
Se aplică următoarele restricții în unitățile administrativ- teritoriale Dumitra, Dumitrița, Negrilești, Petru Rareş, Șieu Odorhei, Șintereag, Tiha Bâgăului, unde incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 1,5/1000 de locuitori. Astfel, activitatea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, se va desfășura fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 6:00-22:00. Aceleași restricții se aplică și activității operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc.
În unitățile administrativ-teritoriale Monor, Budești unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare decât 4/1000 și mai mică sau egală cu 7,5/1000 de locuitori se introduc restricțiile pentru zilele de vineri, sâmbătă și duminică aplicate în conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr. 348/2021.
a) se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, în intervalul orar 2000 - 0500 cu următoarele excepții:
- deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
- deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
- deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
- deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie;
b) pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil;
c) pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil;
d) se instituie obligația pentru operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, să își organizeze și să își desfășoare activitatea în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în intervalul orar 0500 - 1800, în toate localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 4 și mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori;
e) în intervalul orar 1800 - 0500 operatorii economici pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu;
f) unitățile farmaceutice, benzinăriile, operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu, precum și operatorii economici din domeniul transportului rutier de persoane care utilizează autovehicule cu capacitate mai mare de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului auto, și cei din domeniul transportului rutier de mărfuri care utilizează autovehicule cu masa maximă autorizată de peste 2,4 tone își pot desfășura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecție sanitară;
g) se suspendă activitatea operatorilor economici, desfășurată în spații închise în domeniul sălilor de sport/fitness;
h) aplicabilitatea măsurii încetează când rata de incidență cumulată în ultimele 14 zile este mai mică sau egală cu 3,5 la 1.000 de locuitori.
Purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise.
Aceste măsuri intră în vigoare începând cu data de 27 aprilie și se aplică pentru o perioadă de 14 zile, urmând a fi reevaluate la finalul acesteia.
Citiţi şi:
- De azi, măsuri suplimentare în Budacu de Jos!
- Ciceu Giurgești, Lechința în scenariul roșu!
- Silivașu de Câmpie în scenariul roșu! Măsuri suplimentare pentru zilele de vineri, sâmbătă și duminică în Beclean și Șieu Măgheruș!
- Șieu Măgheruș, în scenariul roșu! Urmeniș, în scenariul verde! Chiochiș și Ciceu Mihăești cu incidența mai mare de 4/1000!
- Ciceu Mihăești, Uriu, Târlișua în scenariul roșu! Chiochiș, Josenii Bârgăului, în scenariul galben!
Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
La Universitatea din Louisiana – Lafayette, Statele Unite ale Americii, a avut loc un eveniment...
Comentarii
Rus Augustin -
Mar, 07:50
O altfel de ... UNIRE a românilor, bazată pe alte principii.
Ioan Mihali -
Lun, 16:38
Multă sănătate, domnule profesor!
Cu stimă,
Ioan Mihali, absolvent al Liceului din Beclean,...
Hertely Vasile -
Lun, 15:36
Bunul Dumnezeu sa o ierte si sa o odihneasca in pace, mangaiere pentru cei trei copilasi!
Dorin Simionca -
Dum, 18:51
La mulți ani fericiți 🍾🥂
un cetatean -
Dum, 16:59
Da doamna, voi l-ati ridicat in slavi si pe Ciolacu. si ne-a adus pe marginea prapastiei, cu un...
Aniversări
Urări de bine și fericire, în zi de naştere, îi transmitem doamnei profesor Gabriela Pascal, director la Centrul Școlar de Educație Incluzivă...
În această zi deosebită pentru dumneavoastră - 5 mai - domnule primar Vasile Vermeșan de la Galații Bistriței, vă adresăm cele mai sincere urări de...
La ceas aniversar, îi dorim părintelui Cătălin Mileșan, preot misionar pentru persoanele cu deficiențe de auz și vorbire şi lucrează interpret în...
In Memoriam
Tragediile se întâmplă, din păcate , lângă noi, fără ca nimic să prevadă acest lucru.
Adaugă comentariu nou