Șieu, Șieuț și Monor - Familie, Comunitate, Țară
Mie, 11/06/2024 - 17:55
Toți suntem fiii unei mari familii, a spus Sfântul Ioan Gură de Aur, iar oamenii locului din Șieu, Șieuț și Monor dovedesc zi de zi că toată stradania lor trece prin sita sufletului.
Partidului Național Liberal a continuat campania electorală în mijlocul acestor comunități, iar întâlnirile cu oamenii au întărit ideea că vizitele în teritoriu nasc relații dincolo de factorul politic.
Omul este om oriunde, iar dorințele de mai bine se întrepătrund creând marea familie a țării.
Locuitorii nu se dau bătuți în fața greutăților vieții și știu că din ONOARE ȘI CREDINȚĂ renaște speranța.
Alături de colegii din marea familie liberală, împreună cu Ioan Turc, candidatul PNL pentru Senat și Cătălin Bota, primarul localității Sângeorz Băi ,bazându-ne pe experiența noastră administrativă, am reiterat ideea că problemele au rezolvări doar prin legi clare, neinterpretabile, pe care numai parlamentarii le pot iniția.
De la un proiect până la implementarea lui există un orizont mult prea îndepărtat față de așteptările cetățenilor. Candidații Partidului Național Liberal asta doresc să facă, legi prin care dezvoltarea localităților să nu mai fie întârziată din cauze birocratice.
Prin munca parlamentarilor liberali, vor dispărea comentariile acide gen "în Parlament se doarme" sau "poporul îi plătește degeaba"! Nu mai este timp pentru scuze și lamentări! Parlamentul trebuie să dovedească prin muncă faptul că este constituit dintre oameni, pentru oameni!
ONOAREA și CREDINȚA caracterizează o FAMILIE, O COMUNITATE, O ȚARĂ!
Mulțumim oamenilor din Șieu, Șieuț și Monor pentru primire!
CMG 11240002
Citiţi şi:
- De Sfânta Maria, comuna Șieu a îmbrăcat straie de sărbătoare la Festivalul cântecului, jocului și portului de pe Valea Șieului!
- Drumul la intrare în Şieu, de la Teaca, blocat
- De Sfânta Maria, comuna Șieu a îmbrăcat straie de sărbătoare!
- Cod Roşu de inundaţii pentru 7 comune din bazinul hidrografic al râului Şieu!
- De Sfânta Maria, s-au îmbrăcat straie de sărbătoare la Festivalul de pe Valea Șieului!

Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
De ani buni, poetul și traducătorul Valeriu Stancu este prezent la Bistrița, la cele două mari...
Comentarii
Dorel de Bistrita -
Dum, 09:49
Pai guvernarea care a plecat, probabil voia sa ramanem si " fara picioare " ... !
Dorel de Pico -
Dum, 09:32
" Pico Verde "-i aici cum bagi mana ... pe dreapta ... cum treci dealu' din Ciopleaca si o tzara...
Turcan Viviana -
Dum, 06:47
„Știința ne oferă instrumente și definiții, însă doar puntea dintre oameni poate aduce o vindecare...
Iuliu -
Vin, 15:42
Reforma administrației centrale și locale, menită să scoată România din criza economică în care se...
Pop V. -
Vin, 09:31
Păcat că marele poet nu e recunoscut în România natalâă și străinii îl apreciază mai mut. Maestrul...
Aniversări
În zi aniversară, adresăm părintelui ADRIAN DATU, preot paroh la Şieu Sfântu și Caila, calde urări de bine.
În ceas aniversar, îi urăm domnului DUMITRU CIUPA, solist instrumentist, multă sănătate și bucurii alături de cei dragi.
Cu ocazia zilei de naştere, adresăm calde urări aniversare părintelui și scriitorului IOAN PINTEA, managerul Bibliotecii Judeţene „George Coşbuc” .
In Memoriam
Într-o zi cu soare, la început de octombrie 2026, profesorul de sport, slujitor devotat al Liceului „Liviu Rebreanu” din Bistrița și scriitor cu...
























Adaugă comentariu nou