Sindicatul Lucrătorilor Poștali din România denunță blocarea negocierilor colective la CN „Poșta Română” și cere intervenția autorităților
Sindicatul Lucrătorilor Poștali din România (SLPR), organizație sindicală reprezentativă la nivelul Companiei Naționale „Poșta Română” – S.A., atrage atenția asupra unei situații de maximă gravitate, generată de refuzul conducerii executive a companiei de a continua și finaliza negocierile pentru noul Contract Colectiv de Muncă.
Începând cu 1 octombrie 2025, peste 20.000 de salariați ai Poștei Române au rămas fără protecția unui Contract Colectiv de Muncă valabil, fapt care produce efecte sociale și economice dramatice: pierderea drepturilor prevăzute exclusiv în CCM (sporuri, prime, ajutoare sociale, concedii suplimentare, indemnizații), dispariția clauzelor de protecție împotriva concedierilor abuzive, precum și vulnerabilizarea generală a lucrătorilor în fața deciziilor unilaterale ale angajatorului.
Refuzul Directorului General de a respecta mandatul expres acordat prin Hotărârea Consiliului de Administrație nr. 60/25.07.2025 contravine legislației muncii, actului constitutiv al companiei, precum și normelor de guvernanță corporativă consacrate prin OUG nr. 109/2011. Această conduită reprezintă o uzurpare de competență, prin substituirea Consiliului de Administrație – singurul organ abilitat legal să decidă în privința politicii de resurse umane și a negocierilor colective.
SLPR subliniază că refuzul negocierii încalcă atât prevederi interne – Codul muncii, Legea nr. 367/2022 privind dialogul social și Constituția României (art. 41 alin. 5) –, cât și angajamente internaționale asumate de România, inclusiv Convenția OIM nr. 98/1949 și obiectivul din PNRR privind atingerea unui grad de acoperire de 80% a salariaților prin contracte colective de muncă. Totodată, lipsa CCM la Poșta Română contravine standardelor OCDE în materie de guvernanță și drepturi sociale, afectând credibilitatea României în procesul de aderare la această organizație.
„Este inadmisibil ca tocmai într-o companie de stat de importanță strategică să se refuze negocierea și semnarea Contractului Colectiv de Muncă. Angajații sunt lipsiți de drepturi câștigate și expuși arbitrarului conducerii, iar statul român, ca acționar unic, riscă un grav prejudiciu de imagine la nivel intern și internațional”, a declarat conducerea Sindicatului Lucrătorilor Poștali din România.
În acest context, SLPR solicită:
- convocarea de urgență a negocierilor colective și stabilirea unui calendar ferm;
- prelungirea imediată a aplicabilității Contractului Colectiv de Muncă existent, până la semnarea unuia nou;
- sancționarea conduitei Directorului General, care a depășit mandatul primit și a blocat procesul de negociere;
- intervenția Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului în calitate de autoritate tutelară și acționar majoritar, pentru restabilirea legalității și respectarea normelor de guvernanță corporativă.
SLPR își reafirmă disponibilitatea pentru un dialog real și de bună-credință, în interesul salariaților și al stabilității companiei. În lipsa unor măsuri imediate și concrete, sindicatul avertizează că va recurge la toate formele legale de protest, inclusiv grevă, și va acționa în instanță pentru recuperarea prejudiciilor suferite de lucrători.
Sindicatul Lucrătorilor Poștali din Romania
Președinte,
Florin Daniel Gheorghiu
Citiţi şi:
- Poştaşii au pichetat Palatul Administrativ
- Ministrul Bogdan Ivan: Am stins conflictul de muncă de la Poștă Română și oamenii s-au întors de astăzi la muncă
- Începe greva generală la Poșta Română! Care sunt revendicările!
- Poştaşii ies în stradă
- Grevă de avertisment la Poșta Română. Horia Moruțan, lider sindical: Nu se mai poate! Două treimi din salariați sunt cu salariul minim
Adaugă comentariu nou