Sisteme de pază în societăţi comerciale fără licenţă
Poliţiştii din cadrul Serviciului Poliţiei de Ordine Publică- Sisteme Securitate au efectuat marţi un control cu privire la instalarea sistemelor de supraveghere video la patru societăţi comerciale din Sângeorz Băi, Maieru, Anieş şi Şanţ. În urma controlului efectuat, poliţiştii au constatat că sistemul de supraveghere video instalat la Maieru şi Sângeorz Băi a fost realizat de către o societate din năsăud care nu se află în evidenţa societăţilor licenţiate pentru a desfăşura activitatea de proiectare, instalare şi întreţinerea sistemelor de alarmare. Administratorul societăţii din Năsăud este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de instalare a sistemelor de alarmare, fără licenţă, faptă prevăzută de art.58 din legea 333/2003. Cercetările continuă în vederea identificării altor obiective unde cel în cauză a instalat sisteme de alarmă.
Citiţi şi:
- 120 de societăți comerciale care operează cu valori, verificate. 70 sancțiuni contravenționale
- Percheziţii în Maieru. Un bărbat reținut
- Fiți atenți cine vă instalează sistemul de securitate la firmă! Polițiștii, în control!
- Percheziții la Prundu Bârgăului. Un bărbat de 31 ani, reținut, pentru că ar fi instalat sisteme de securitate, deși firma nu era autorizată!
- Sisteme de securitate nepuse la punct la instituţiile de pe Valea Someşului. Poliţiştii au aplicat sancţiuni
Adaugă comentariu nou