Şlagăre îndrăgite, de Ziua Culturii Naţionale, la Bistriţa
La Palatul Culturii, de Ziua Culturii Naţionale, a avut loc un concert extraordinar de muzică cu David & The Six Martini.
„Nu se întâmplă peste tot ca 15 ianuarie să fie gândit ca o mulţumire pentru toţi artiştii care de-a lungul unui an au evoluat în faţa publicului. Am decis ca de Ziua Culturii Naţionale, toţi colegii noştri să vină într-o zi de sărbătoare, la un moment în care să fie şi spectatori. L-am omagiat şi ne-am amintit de Eminescu împreună cu colegii scriitori, iar acum vă oferim un concert deosebit. Nu v-am invitat la un recital de muzică populară, nici de muzică clasică, nici de manele, ci la un concert cu o trupă care vine din Cluj, dar care are în componenţă trei bistriţeni, prezenţi cu emoţii acasă. Dacă la finalul recitalului veţi pleca spre casă fredonând măcar una dintre melodiile cântate înseamnă că scopul nostru s-a atins. Mulţumesc tuturor colegilor artişti că-şi găsesc timp ca din preaplinul sufletului lor să dăruiască şi publicului, poposind pe scena Palatului Culturii. Le mulţumesc spectatorilor pentru faptul că vin la Palatul Culturii, instituţie de elită a municipiului, însoţiţi de furmuseţea culturii. Tuturor, „La mulţi ani!”, a declarat, în deschiderea concertului extraordinar dedicat Zilelor Culturii, managerul Dorel Cosma.
Şi a început concertul.
„Bistriţa este oraşul nostru natal şi suntem foarte fericiţi pentru că Ziua Culturii Naţionale ne aflăm aici să cântăm într-o sală aşa de frumoasă. Suntem mândri că suntem de-ai dumneavoastră”, au spus în deschidere fraţii David, Adela și Origen Todoran(a făcut senzație în celebra emisiune Vocea României).
Oamenii care au ascultat la evenimentele lor pe David&The Six Martini spun: "este cea mai bună trupă de coveruri din Transilvania". Pop, disco, latino, dance, alternative, R & B, blues, rock & roll, world music au ascultat bistriţenii ce au fredonat împreună cu David&The Six Martini. Toţi artiştii din trupă au studii superioare- Academia de Muzică (Conservator).
Felicitări tuturor !
Citiţi şi:
- Ziua Culturii Naționale, la Palatul Culturii Bistriţa
- Prinsă, între Incognito şi David & Six Martini Band…
- De 10 ani, Concertul de Bobotează pune Bistriţa pe harta capitalelor culturale europene
- Marcel Pavel şi Simfonic Mirea, de Ziua Culturii Naţionale, la Palatul Culturii
- Vedetă de prim rang a scenei româneşti, de Ziua Culturii, la Bistriţa
Adaugă comentariu nou