Şofer din Bistriţa, depistat băut la volan, în noaptea de joi spre vineri

La data de 24 septembrie a.c., polițiștii Biroului Rutier au depistat în flagrant delict în trafic, un șofer aflat sub influența băuturilor alcoolice și fără permis.

"În jurul orei 1:00, polițiștii rutieri au oprit în trafic un autoturism condus de un bărbat de 30 de ani din Bistrița. În urma testării cu aparatul etilotest a șoferului, a rezultat valoarea de 0.50 mg/L alcool pur în aerul expirat. Ulterior, în urma verificărilor polițiștilor, s-a constatat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Conducătorul autoturismului a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei", se arată în comunicatul IPJ BN. 

Cercetările sunt continuate de polițiștii Biroul Rutier în cadrul unui dosar penal cu privire la conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice și conducerea unui autovehicul fără permis de conducere.  

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5