Șoferul care a fost implicat în accidentul de la Budacu de Sus consumase alcool! Cinci minori și șoferul, transportați la spital

În această după-masă, polițiștii Serviciului Rutier și cei ai Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au intervenit la un accident rutier, produs în localitatea Budacu de Sus.
"Din primele verificări efectuate la fața locului, un bărbat, de 34 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Județean 154C, a pierdut controlul direcției, a acroșat un grup de tineri, după care a intrat în coliziune cu zidul unui imobil.
Accidentul s-a soldat cu rănirea conducătorului auto și a cinci minori, cu vârste cuprinse între 10-13 ani, dintre care unul, pasager în autoturism.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicat fiind 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat, urmând a-i fi recoltate probe biologice în vederea determinării alcoolemiei", se arată în informarea transmisă de Inspectoratul de Poliție Județan Bistrița-Năsăud.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere cu alcoolemie și vătămare corporală din culpă.
Potrivit ISU BN, șase persoane, un adult și cinci munori, au fost transportate la spital de două echipaje SMURD și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud pentru investigații medicale amănunțite și îngrijiri de specialitate.
copii care se aflau în afara părții carosabile (cu vârste între 10-14 ani) au fost evacuați la UPU-SMURD Bistrița. În plus, au ajuns la SJU Bistrița și șoferul și un minor care se afla în mașină, în vrstă de 11 ani.
A șaptea persoana implicată în accident, pieton - minor, a fost evaluat medical la locul accidentului și nu s-a impus transportul / aparținătorii au refuzat transportul la spital.
Pompierii militari au balizat zona și au asigurat masurile de apărare împotriva incendiilor (deconectare borne de la acumulator).

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5