Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa scoate la concurs 21 posturi de asistent medical debutant! O nouă metodologie de concurs!
Spitalul Județean de Urgență Bistrița organizează concurs în data de 27.02.2019, pentru ocuparea pe perioadă determinată de 6 luni, a 21 de posturi de personal sanitar medical, însă va aplica o nouă metodologie.
„Pentru că ne dorim să creștem calitatea serviciilor medicale în sistemul public de sănătate, așa cum am promis, împreună cu personalul de specialitate din spital, cu sprijinul OAMMR și consultarea sindicatelor, am reușit să finalizăm noua metodologie de organizare a concursului pentru asistenții medicali. Conform noii metodologii de concurs, candidații vor trece printr-o evaluare complexă, în care vor fi punctate atât cunoștințele teoretice și practice, cât și interviul, unde accentul se pune pe dosarul profesional al candidatului și profilul candidatului raportat la motivația acestuia pentru postul pe care candidează”, anunţă managerul Gabriel Lazany.
În fapt, este vorba despre 21 de posturi pentru debutanţi!
• 2 posturi de asistent medical generalist debutant (S/SSD/PL) la Secția psihiatrie,
• 3 posturi de asistent medical generalist debutant (S/SSD/PL) la Secția neurologie,
• 1 post de asistent medical generalist debutant (S/SSD/PL) la Secția ATI,
• 3 posturi de asistent medical generalist debutant (S/SSD/PL) la Secția obstetrica ginecologie,
• 3 posturi de asistent medical generalist debutant (S/SSD/PL) la UPU-SMURD,
• 2 posturi de asistent medical generalist debutant (S/SSD/PL) la Bloc Operator Centralizat,
• 1 post de asistent medical generalist debutant (S/SSD/PL) la Compartiment dermatovenerologie,
• 1 post de asistent medical generalist debutant (S/SSD/PL) la Secția pediatrie,
• 1 post de asistent medical generalist debutant (S/SSD/PL) la Secția medicina interna,
• 1 post de asistent medical generalist debutant (S/SSD/PL) la Ambulatoriul de specialitate integrat spitalului -cabinet oncologie medicala,
• 1 post de asistent medical generalist debutant (S/SSD/PL) la Secția pneumologie
• 2 posturi de asistent medical generalist debutant (S/SSD/PL) la Laborator explorari funcționale- Spital.
Mai multe informatii la adresa http://sjub.ro/wp-content/uploads/2019/01/Anunt-concurs-personal-sanitar-medical.pdf
Citiţi şi:
- Penitenciarul Bistriţa scoate la concurs 20 posturi vacante!
- Nouă posturi de asistent medical debutant, la Spitalul Judeţean de Urgenţă
- Concurs pentru ocuparea postului vacant de asistent medical generalist
- Spitalul Judeţean angajează 23 de asistente medicale, 12 infirmiere şi îngrijitoare şi un economist!
- Penitenciarul Bistriţa organizează concurs pentru 13 posturi de agent, un asistent social şi doi medici!
Adaugă comentariu nou