Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa va avea un centru de prelevare a organelor. Ministrul Sorina Pintea: Este necesar să ne gândim la pacienţii care aşteaptă aceste organe

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat, că fiecare spital judeţean va fi obligat, începând cu data de 15 septembrie, să amenajeze un centru de prelevare de organe.
 

“În ultima săptămână, au fost patru prelevări. A fost emoţionant pentru mine pentru că au fost prelevări de ficat, de rinichi – astea sunt uzuale – dar a fost prelevarea unui cord de la un copil de 16 ani, care, din păcate, a plecat din ţară, pentru că nu am avut pacienţi compatibili. Spun din păcate pentru că mă gândesc la pacienţii din România, dar acea inimă bate în pieptul unui tânăr de 17 ani din Germania. Colaborarea cu Eurotransplantul este din ce în ce mai puternică. Împreună cu dl. director Radu Zamfir de la Agenţia Naţională de Transplant am luat decizia de a implementa obligativitatea existenţei unui centru de prelevare la nivelul fiecărui spital judeţean, pentru că avem terapii intensive, avem dotări la majoritatea spitalelor, este cazul să începem să lucrăm. Programul Naţional de Transplant a fost restructurat, există posibilitatea de a stimula financiar pe cei care sunt implicaţi efectiv şi este necesar să ne gândim la pacienţii care aşteaptă aceste organe.”, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, ministrul Sorina Pintea.

         Aceasta a precizat că o campanie de conştientizare a românilor pe această temă a debutat timid, împreună cu asociaţiile de pacienţi şi cu media. „În momentul în care vom da aceşti indicatori cu obligativitatea, atunci lucrurile cred că se vor schimba”, a adăugat ministrul Sănătăţii.   

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5